10.4 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăPoliticăSoluția magistraților timișoreni: Dominic Fritz face angajări ilegale

Soluția magistraților timișoreni: Dominic Fritz face angajări ilegale

Primarul Timișoarei este învins a doua oară în instanță de către membrii sindicatului din Primărie. A încercat, prin fel de fel de vicleșuguri, să angajeze oamenii de la partid în administrație. Și să dea afară pe cei vechi.

Chestiunea cu înființarea unor entități noi n-a ținut în fața judecătorilor. Nici cu organizarea unor concursuri de formă.

În sentința Tribunalului Timiș se scrie clar că cele nouă angajări pe posturi, din ultima perioadă, sunt nelegale.  

Dominic Fritz nu face doar angajări ilegale ci și reclamă legală pe google adwords

Tribunalul Timiș a decis suspendarea și celei de-a doua organigrame, aprobate în martie 2022, după ce aceeași instanță o suspendase și pe prima, cea din iunie 2021. Odată cu suspendarea celei de-a doua organigrame, sunt suspendate și mai multe dispoziții care priveau angajații, dar și concursurile de recrutate organizate în baza noii structuri. Totodată, a fost suspendat și un al doilea HCL, cel de înființare a Administrației pentru Educație și Sănătate. Suspendarea ar fi valabilă până la luarea unei decizii pe fond, în procesul de anulare a celor două hotărâri. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată de primărie în următoarele cinci zile, scrie Ziua de vest.

Prin Google, oamenii din propaganda USR au targetat și România liberă

citește și: Românii plătesc cel mai scump curent electric din Europa

Ca și în cazul primei organigrame, suspendarea a fost cerută de „Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Municipiului Timișoara și din Serviciile Publice aflate în Subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara”, cel condus de Tiberiu Negrei. Ajutorul primit de primărie și Consiliul Local Timișoara din partea noului „Sindicat al Angajaților din Unitatea Administrativ Teritorială Timișoara”, condus de Marinela Lucuț, se pare, nu a fost de ajutor.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă