26.7 C
București
sâmbătă, 20 iulie 2024
AcasăEconomieEconomie internăSistemul RO e-TVA, pe ultima sută de metri. Se va aplica de...

Sistemul RO e-TVA, pe ultima sută de metri. Se va aplica de la 1 august

Ministerul de Finanțe a pus în dezbatere un proiect de OUG care detaliază procedura de implementare și utilizare a decontului precompletat RO e-TVA, precum și valorificarea datelor și informațiilor colectate.

e-TVA ar trebui să fie operațional de la 1 august 2024, conform OUG 116/2023, și se va aplica în august pentru operațiunile efectuate începând cu 1 iulie 2024, scrie Termene.

RO e-TVA este un decont precompletat ce conține date și informații privind operațiunile economice declarate de către persoanele impozabile și transmise în sistemele informatice ale Ministerului Finanțelor și ale ANAF.

Acesta se transmite, pentru fiecare perioadă fiscală de raportare, persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA, prin intermediul Spațiului Privat Virtual, până la data de 20 inclusiv a fiecărei luni următoare încheierii perioadei fiscale.

nota de fundamentare

După primirea acestui decont precompletat, firmele trebuie să verifice dateleca ele să corespundă cu operațiunile impozabile realizate și cu starea de fapt fiscală. ANAF, la rândul său, va face verificări pentru a găsi diferențele dintre informațiile din decontul precompletat RO e-TVA și cele din decontul de taxă pe valoarea adăugată.

Dacă se găsesc diferențe semnificative între valorile precompletate și cele din decontul de TVA, ANAF va notifica persoana impozabilă prin intermediul SPV. „Prin diferențe semnificative se înțeleg valorile care depășesc pragul de semnificație ce îndeplinește condițiile cumulative de minim 20% în cotă procentuală și o valoare absolută de minim 1.000 lei.”

Persoana notificată este obligată apoi să transmită o notă justificativă privind diferențele, în termen de 10 zile de la data primirii notificării. Cei care nu trimit aceste note justificative pot primi amenzi de până la 10.000 de lei și se consideră că reprezintă un risc fiscal. 

RO e-TVA va fi corelat cu informațiile din RO e-Factura, RO e-Transport, RO e-Sigiliu,  e-SAF-T și RO e-Case de marcat electronice.

Cifre

26,01 miliarde de lei este cifra de afaceri record pe care Automobile-Dacia SA din Mioveni a raportat-o pentru 2023, cu 1% mai mult decât în 2022. Anul trecut, Dacia s-a clasat pe locul 11 la vânzările pe piața europeană (autoturisme + utilitare), în creștere cu 4 locuri față de anul precedent.

16,4% cu atât a crescut costul orar al forței de muncă (venituri salariale și extrasalariale) în România, în primul trimestru din 2024, față de aceeași perioadă din 2023. Este cea mai mare creștere din UE. Țara noastră e urmată de Bulgaria (15,8%), Croația (15,3%) și Polonia (14,1%), arată cifrele Eurostat.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă