22.2 C
București
vineri, 21 iunie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaSistemele de rachete Patriot livrate de SUA Ucrainei nimicesc avioanele sofisticate ale...

Sistemele de rachete Patriot livrate de SUA Ucrainei nimicesc avioanele sofisticate ale lui Putin

Colonelul Rosanna Clemente, adjunctul șefului de stat major al Comandamentului de apărare aeriană și antirachetă al Armatei a 10-a, a declarat că sistemele antiaeriene Patriot furnizate de Occident Ucrainei deservesc Kievul în diverse roluri, potrivit actualitate.org.

Totodată, colonelul Clemente a spus că unele lansatoare Patriot „sunt folosite pentru a proteja siturile statice și infrastructura națională critică. Altele sunt deplasate și fac lucruri cu adevărat istorice pe care nu le-am văzut în 22 de ani de când sunt apărător aerian. Iar unul dintre ele este un „SAMbush”.

Clemente a mai precizat că astfel de sisteme mobile pot fi desfășurate în apropierea frontului și pot viza avioanele rusești care operează departe de linia de contact.

În plus, echipele antiaeriene ucrainene, a adăugat ea, au folosit această tactică „pentru a angaja primul sistem A-50 C2 [comandă și control] în ianuarie”.

Potrivit sursei citate, A-50 – poreclit „Bumblebee” și având numele de raport NATO „Mainstay” -este produs de producătorul Beriev și a intrat în serviciu la mijlocul anilor 1980. Sediul central și facilitățile de producție ale companiei sunt grupate în apropierea orașului Taganrog, pe malul nordic al Mării Azov.

Rusia avea un număr de 15 A-50 înainte de invazia la scară largă a Ucrainei, potrivit cifrelor din baza de date World Directory of Modern Military Aircraft.

Unul dintre ele ar fi fost grav avariat de o dronă în februarie 2023, într-un atac revendicat de partizanii antiguvernamentali din Belarus. Un al doilea A-50 a fost doborât în februarie între orașele rusești Rostov pe Don și Krasnodar, Kievul revendicând responsabilitatea.

Dacă vor avea pe ele avioane F-16 ale Ucrainei, Rusia amenință că va ataca baze militare din România

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a amenințat că Rusia va ataca viitoarele avioane F-16 ale Ucrainei chiar dacă aeronavele se vor afla în “țări terțe”, ceea ce înseamnă că Rusia vrea să atace și baze aeriene din România, dacă vor avea pe ele avioane de luptă ale Ucrainei.

Aflat în vizită la baza aeriană Torzhok din regiunea Tver (nord-vest de Moscova), în dimineața de 28 martie 2024, președintele Vladimir Putin le-a declarat aviatorilor ruși (în timp ce era filmat de agenții săi de propagandă) că Rusia va ataca și va distruge viitoarele avioane de luptă F-16 ale Ucrainei, chiar dacă aceste avioane se vor afla pe teritoriul unor “țări terțe”. Evident, atacarea unui avion aflat pe un aerodrom înseamnă atacarea acelui aerodrom, deci a țării în care se află aerodromul. “F-16 vor fi o țintă legitimă pentru Rusia dacă sunt folosite împotriva forțelor sale. Desigur, dacă sunt folosite de pe aerodromuri din țări terțe, vor fi o țintă legitimă pentru noi, indiferent unde s-ar afla”, a declarat președintele Putin. “Vom distruge aeronava la fel cum distrugem astăzi tancurile, vehiculele blindate și alte echipamente, inclusiv lansatoare multiple de rachete”, a subliniat Putin.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

EURO 2024: Spania a rezolvat calificarea în optimi după ce a învins Italia cu 1-0

Selecţionata Spaniei s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Italia,...

EURO 2024: Spania a rezolvat calificarea în optimi după ce a învins Italia cu 1-0

Selecţionata Spaniei s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Italia,...

De când are actori precum Seagal pe lângă el, Putin a învățat să joace și în scenete proaste precum cele regizate de Kim Jong...

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a învățat multe din experiența actorilor de renume, care au fugit în statul său pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă