15 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăPoliticăSilviu Constantin Gheorghe, primarul Otopeniului, reținut de DNA

Silviu Constantin Gheorghe, primarul Otopeniului, reținut de DNA

Silviu Constantin Gheorghe, primarul din Otopeni, a fost reținut de procurori pentru abuz în serviciu, potrivit Direcţia Naţională Anticorupţie.

Marți 13 septembrie 2022, anchetatorii au făcut percheziții la Primăria Otopeni, iar procurorii DNA suspectează faptul că mai mulți oameni din conducerea instituției au cheltuit timp de 6 ani bani publici pentru lucrări incomplete.

DNA-ul a transmis că fac cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în perioada 2011 – 2017, în legătură cu derularea unor contracte de execuţie a unor lucrări. Ancheta ar viza lucrări de extindere a unor rețele de alimentare cu apă și canalizare, pentru care s-ar fi aprobat plăți dar care nu ar fi fost executate complet sau care ar fi fost supraevaluate astfel încât firmele implicate să ia mai mulți bani, scrie digi24.

Prejudiciul se pare că ar fi de 35 milioane de lei.

Silviu Constantin Gheorghe este primar în Otopeni de peste 25 de ani.

Comunicatul DNA

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 802/VIII/3 din 13 septembrie 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 14 septembrie 2022, a inculpaților:

GHEORGHE CONSTANTIN SILVIU, primar al orașului Otopeni, județul Ilfov Otopeni și ordonator principal de credite, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

VLAD CONSTANTIN, la data faptei director executiv în cadrul Primăriei orașului Otopeni, județul Ilfov și persoană desemnată cu acordarea vizei de control financiar preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

De asemenea, a mai fost dispusă efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

ȘTEFAN BOGDAN IONEL, la data faptei de inspector la Compartimentul Investiții și Achiziții Publice din cadrul Primăriei orașului Otopeni, județul Ilfov, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

Patru persoane fizice (un diriginte de șantier și trei oameni de afaceri), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2011-2017, în contextul derulării unui contract de proiectare și execuție de lucrări pentru obiectivul de investiție „Infrastructura de bază în orașul Otopeni” (Faza I de lucrări – Cartier Ferme), încheiat între Primăria Orașului Otopeni și o societate comercială administrată de doi dintre oamenii de afaceri, cercetați în prezenta cauză, edilul Gheorghe Constantin Silviu și directorul executiv Vlad Constantin, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară și ar fi acceptat la plată și achitat în mod nelegal suma totală de 35.916.006 lei, din care:

– 25.421.080 lei reprezentând inițial cheltuieli nejustificate pentru materiale pe care în realitate executantul nu le-a achiziționat. Ulterior, pentru a se justifica într-un fel plățile nelegale, ar fi fost întocmită o situație de lucrări (organizare de șantier deși în acea fază nu erau prevăzute astfel de lucrări) cu o valoare identică, prin care s-ar fi creat doar aparența unei compensări între valoarea ”stornată” a ”procurării materialelor”, de 25.421.080 lei, cu o valoare asemănătoare, a unor lucrări de organizare de șantier, care în realitate nu au fost realizate.

– 10.494.926 lei reprezentând costuri de finanțare, aferente cheltuielilor menționate mai sus.
În demersurile lor, inculpații Gheorghe Constantin Silviu și Vlad Constantin ar fi beneficiat de ajutorul celorlalte persoane cercetate în cauză care fie ar fi întocmit sau semnat diverse documente (acte adiționale, centralizator al lucrărilor, devize cu situația lucrărilor privind organizarea de șantier, etc.), fie ar fi pus la dispoziția funcționarilor diferite înscrisuri (facturi, devize, etc.) care să justifice efectuarea plăților nelegale.

Celor șapte persoane, suspecți și inculpați, li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 și 309 Cod de procedură penală.
La data de 15 septembrie 2022, inculpații Gheorghe Constantin Silviu și Vlad Constantin urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Încep problemele pentru primarul Sinaiei, Vlad Oprea. Ministrul Justiţiei: “E foarte posibil să se sesizeze DNA”

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, și-a exprimat o poziție clară cu privire la situația apărută în spațiul public legată de investigația publicației Recorder privind presupusa...

Campanie de ecologizare a malurilor apelor din zona Roșia Montană

Localnici şi prieteni ai Roşiei Montane îşi dau întâlnire duminică, 12 mai, la ora 10.00, în Piaţa Centrală, pentru prima din cele cinci campanii...

Cutii de carton cu 1, 2 sau 3 pereți: ce alegi pentru afacerea ta?

Afacerea ta va avea doar de câștigat dacă alegi cutiile de carton potrivite produselor pe care le comercializezi. Poate te întrebi care este legătură....
Ultima oră
Pe aceeași temă