21.2 C
București
marți, 14 iulie 2026
AcasăInternaționalȘeful serviciilor secrete germane afirmă că Rusia nu se va feri de...

Șeful serviciilor secrete germane afirmă că Rusia nu se va feri de o confruntare militară

Șeful serviciilor de informații externe germane, Martin Jaeger, a avertizat luni că Rusia reprezintă o amenințare directă și că actuala „pace rece” cu Uniunea Europeană se poate transforma în orice moment într-o „confruntare aprinsă”, notează AFP.

Rusia nu se va feri de o confruntare militară

În cadrul unei sesiuni publice cu parlamentari la Berlin, Jaeger, care a preluat funcția luna trecută, a declarat că Rusia este hotărâtă să-și extindă „sfera de influență mai la vest, în Europa”, adăugând că, pentru atingerea acestui scop, „nu se va feri de o confruntare militară directă cu NATO, dacă va fi necesar”.

Jaeger a subliniat că Germania este „ținta numărul unu a Rusiei în Europa”, fiind cea mai mare țară din UE și având un rol „lider în sprijinirea Ucrainei”. Avertismentele vin după o serie de incidente recente, inclusiv incursiuni cu drone rusești în Polonia și încălcarea spațiului aerian estonian de către avioane militare rusești.

În Germania, autoritățile suspectează Rusia că se află în spatele unor atacuri cu drone care au blocat traficul aerian la aeroportul din München, precum și a campaniilor de sabotaj și dezinformare.

CITEȘTE ȘI – Zelenski promite: Ucraina nu va ataca civilii ruși, chiar dacă va primi rachete Tomahawk

Șeful serviciilor de informații interne germane, Sinan Selen, a atras atenția asupra „amenințării hibride” pe care Rusia o reprezintă pentru Germania și aliații săi europeni, explicând că serviciile rusești ajustează constant nivelul de escaladare al activităților lor pentru a slăbi democrațiile liberale.

Jaeger a adăugat că se observă o creștere clară a tentativelor puterilor străine de a influența politica internă și deciziile guvernamentale din Germania, însă operațiunile spionilor ruși sunt desfășurate astfel încât să fie foarte greu de urmărit și de atribuit.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Istvan Kovacs a rămas fără delegări la Mondial! Marius Avram indică motivul din spatele deciziei FIFA

Marius Avram consideră că lipsa delegărilor primite de Istvan Kovacs în fazele eliminatorii ale Campionatului Mondial are legătură cu relația dintre FIFA și UEFA.Istvan...

Cod galben de furtuni în mai multe regiuni ale țării

Meteorologii avertizează că instabilitatea atmosferică va afecta luni după-amiază Muntenia, sud-estul Transilvaniei și mai multe zone montaneAdministrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o...

FCSB pregătește două lovituri pe piața transferurilor! Denis Drăguș rămâne prioritatea

FCSB încearcă să își întărească ofensiva și lucrează în paralel la transferurile lui Denis Drăguș și Aymen Boutoutaou.FCSB accelerează campania de achiziții din această...
Ultima oră
Pe aceeași temă