28.9 C
București
sâmbătă, 27 iunie 2026
AcasăSocialAdministrațieȘedință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Alba. Atenționare...

Ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Alba. Atenționare meteorologică de Cod Galben

Prefectul Nicolae Albu a convocat miercuri seara, în ședință extraordinară, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Alba, în contextul în care la nivelul județului este valabilă o atenționare meteorologică Cod Galben de precipitații însemnate cantitativ, ninsori și intensificări ale vântului.

Inspectoratul pentru Situații de Urgentă (ISU) Alba va menține activată Grupa Operativă a Inspectoratului și, de asemenea, se menține operaționalizat Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției, care se suplimentează cu reprezentanți ai Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Alba.

Primarii celor 78 de UAT-uri vor institui permanența la sediul primăriei, vor monitoriza cursurile de apă și vor interzice ca degajarea zăpezii rezultate din acțiunea de deszăpezire să se facă în albiile râurilor sau în proximitatea acestora.

Edilii vor informa populația și operatorii economici de pe raza unităților administrativ-teritoriale în ceea ce privește obligațiile pe care le au în curățarea aleilor, trotuarelor și a țurțurilor de gheață și vor identifica și/sau verifica de urgență situațiile cu persoanele fără adăpost sau nevoiașe, a persoanelor în vârstă care locuiesc singure sau a persoanelor care locuiesc în spații ce nu asigură un confort termic minim necesar.

Alba cel mai afectat județ de lipsa energiei electrice

SGA Alba va monitoriza cursurile de apă în vederea identificării zăpoarelor, creșterea debitelor de apă sau alte situații din competență care vor fi transmise pentru luarea măsurilor ce se impun operativ și va interveni cu utilajele din dotare preventiv, acolo unde se impune. De asemenea, SGA Alba va informa ‘cu celeritate’ proprietarul podului de cale ferată de pe strada Arenei din municipiul Aiud, cu privire la obligativitatea curățării albiei conform prevederilor legale și va lua toate măsurile preventive ce se impun.

DSP Alba va actualiza în permanență evidența persoanelor dializate, a gravidelor și a bolnavilor cronici aflați în zone cu risc de a rămâne izolate și va organiza la nevoie, cu sprijinul autorităților locale și a ISU Alba, evacuarea preventivă a acestora către unitățile spitalicești.

Direcția Silvică Alba și Garda Forestieră Județeană Alba vor sprijini intervenția D.E.E.R. și autoritățile locale pentru tăierea copacilor căzuți și a celor care sunt în pericol să cadă pe locuințe, carosabil, mijloace auto sau pe rețeaua electrică aeriană.

Alba a fost cel mai afectat județ, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, din punct de vedere al numărului de abonați nealimentați cu energie electrică în urma defecțiunilor provocate de ninsorile abundente. Inițial, numărul acestora a depășit 43.000. În cursul serii de miercuri, mai erau 221 de abonați fără energie electrică.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

FMI: dolarul rămâne pivotul economiei globale, în ciuda reconfigurărilor comerciale și a presiunilor geopolitice

Băncile centrale nu au intensificat achizițiile de aur într-o manieră care să indice o reconfigurare majoră a rezervelor internaționaleEconomia globală continuă să graviteze în...

Radu Marinescu acuză PNL și USR că blochează formarea guvernului: Miza nu este criza, ci păstrarea puterii

Marinescu critică și modul în care sunt gestionate problemele economice, susținând că actuala confruntare politică are efecte directe asupra țăriiFostul ministru al Justiției, social-democratul...

Băncile românești își consolidează rezervele: depozitele populației și firmelor au crescut cu aproape 50 de miliarde de lei

BNR apreciază că sectorul bancar a menținut pe parcursul anului trecut o poziție confortabilă, din punct de vedere al lichiditățiiSistemul bancar din România a...
Ultima oră
Pe aceeași temă