20.9 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăSocialEvenimentScene mai puțin întâlnite la Medgidia. O persoană a folosit un spray...

Scene mai puțin întâlnite la Medgidia. O persoană a folosit un spray lacrimogen într-un magazin

Planul Roșu de Intervenție a fost activat joi seară în Medgidia, după ce un individ a folosit un spray lacrimogen într-un magazin.

O persoană a folosit un spray lacrimogen într-un magazin din Medgidia

În urma acestui incident, echipele de intervenție au evacuat 50 de persoane, iar aproximativ 30 de persoane au rămas la fața locului. Autoritățile au precizat că până în acel moment, trei persoane adulte au necesitat asistență medicală de urgență, fiind asistate de ambulanțele aflate pe loc.

CITEȘTE ȘI – Pui de cangur pe străzile din București. A scăpat din curtea lui Nuțu Cămătaru – VIDEO

La intervenție au participat mai multe echipe, printre care pompierii cu o autospecială de stingere, patru echipaje SMURD, două autospeciale de transport victime multiple și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

În urma incidentului de la Medgidia, două persoane, amândoi bărbați (unul de 67 de ani și altul de 37 de ani), au fost transportate la spitalul din Medgidia pentru îngrijiri suplimentare.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă