11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăInternaționalScandal în Franța privind cărțile de identitate

Scandal în Franța privind cărțile de identitate

Academia însărcinată cu apărarea limbii franceze amenință că va trimite guvernul în justiție pentru folosirea limbii engleze pe noua carte de identitate a țării, relatează Euronews.

Cele mai recente versiuni ale cărților de identitate care au fost introduse anul trecut au inclus traduceri în engleză ale diferitelor câmpuri de date, cu „nume”, „data nașterii” și „data expirării”, apărând lângă echivalentul lor în franceză într-un font puțin mai mic, cursiv.

Fiecare cetățean francez trebuie să aibă o carte națională de identitate pe care o poate folosi și ca principal document de călătorie atunci când se îndreaptă către o altă țară a Uniunii Europene.

Prin urmare, adăugarea traducerilor în limba engleză pare a fi o mișcare de a facilita trecerea peste granițele internaționale pentru cetățenii francezi.

Însă, venerabila Académie Française, fondată în 1635 sub regele Ludovic al XIII-lea pentru a păzi „pura” franceză, s-a simțit jignită și amenință că va lua măsuri drastice.

„Cine a decis să plaseze franceza și engleza pe picior de egalitate în acest document?” a întrebat Helene Carrere d’Encausse, secretara permanentă a academiei.

„Un principiu esențial este pus în pericol”, a declarat ea pentru ziarul conservator Le Figaro, amintind că, constituția modernă franceză prevede în articolul 2 că „Limba Republicii va fi franceza”.

Există o reglementare europeană care cere spune că sintagma „Carte de identitate” să fie traduse în cel puțin o altă limbă a UE, dar Bruxelles lasă acest lucru în sarcina statelor membre.

Cărțile de identitate naționale germane includ traduceri atât în engleză, cât și în franceză, în timp ce chiar și pașapoartele emise de Marea Britanie – care a părăsit UE în 2020 – oferă traduceri în franceză.

Din cauzaă că vocea Academiei nu mai este auzită în dezbaterea publică, organismul a angajat avocați pentru a-i scrie prim-ministrului Jean Castex, a informat Le Figaro, „cerându-i să abroge prevederea de creare a noii cărți naționale de identitate” – până acum fără a primi un raspuns.

Dacă biroul lui Castex nu răspunde, avocații se pregătesc să meargă cu cazul la Conseil d’Etat, cea mai înaltă instanță administrativă a Franței.

Bruno Retailleau, liderul grupului republicani conservatori din Senatul francez, a scris vineri pe Twitter că „noua carte de identitate nu mai are cu adevărat o identitate franceză”.

Noua carte prezintă steagul francez cu conturul lui Mariane – personificarea Republicii Franceze pentru a reprezenta cele trei valori principale ale țării, libertatea, egalitatea, fraternitatea – și este folosit încă de la Revoluție, precum și cuvintele „République Française” scrise cu caractere aldine.

Scriitorul și muzicianul Etienne Liebig a respins însă cruciada Académiei, spunând radiodifuzorului RMC: „Cine suntem noi, francezii, ca să ne temem atât de mult să nu ne pierdem identitatea din motive ca acestea?”

Utilizarea limbii franceze este în scădere în întreaga lume, fiind un punct dureros pentru țară de zeci de ani. Franceza a fost timp de peste 200 de ani limba diplomatică preferată. Ea rămâne vorbită ca prima sau a doua limbă de aproximativ 220 până la 270 de milioane de oameni din întreaga lume.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

ONU încearcă să împiedice “o tragedie fără margini” în oraşul Rafah

Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă Martin Griffiths a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul...

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...
Ultima oră
Pe aceeași temă