-7.8 C
București
duminică, 18 ianuarie 2026
AcasăȘtirile zileiŞapte copii, transportaţi la spital; se bănuieşte că s-au intoxicat cu energizante

Şapte copii, transportaţi la spital; se bănuieşte că s-au intoxicat cu energizante

Gabriel Covăsneanu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţe Iaşi, a declarat că a fost primit un apel telefonic la serviciul de urgenţă 112, prin care se anunţa că şapte copii din Vlădeni s-ar fi intoxicat cu energizante, conform AGERPRES.

„Copiii erau energici şi agitaţi, dar conştienţi. S-a intervenit cu autospeciala pentru victime multiple, care a fost însoţită de doi subofiţeri şi un medic. Iniţial, copiii au fost duşi la dispensarul din sat iar de acolo au fost preluaţi pentru a fi duşi la spital”, a precizat Gabriel Covăsneanu.

Potrivit primarului comunei Vlădeni, Cătălin Brânzanu, toţi cei şapte copii provin dintr-o singură familie. Mama fiind internată în spital din cauza unei pneumonii, copiii ar fi fost lăsaţi în grija unei rude.

„Cred că unul dintre ei a furat din magazin un bax de energizante. Pe noi ne-a anunţat de la magazin iar grija noastră a fost ca nu cumva să fi consumat acele doze. Atunci când asistentul social şi viceprimarul au mers la ei, nu au găsit baxul, aşa că i-am dus pe toţi la dispensarul din sat. Niciunul nu se simte rău, dar sunt duşi preventiv la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iaşi, pentru ca nu cumva să apară ceva în toiul nopţii”, a declarat primarul comunei Vlădeni.

Cele mai citite

Bărbat de 25 de ani din București reținut pentru că a provocat beat un accident. Ce s-a mai aflat despre suspect

Un bărbat beat a provocat un accident în București. Polițiștii care au mers la locul producerii accidentului au aflat că bărbatul nu are permis...

Noi oportunități de investiții și cooperare economică pentru România și SUA. Ce discuții a purtat Irineu Darău cu Michael L. Dickerson

Ministrul Economiei, Irineu Darău, a discutat cu Charge d'Affaires al Ambasadei SUA la București, Michael L. Dickerson, despre extinderea investițiilor bilaterale, crearea de locuri...

Mii de persoane protestează la Copenhaga și în alte orașe daneze împotriva lui Donald Trump

Câteva mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Copenhaga și în alte orașe din Danemarca pentru a denunța ambițiile teritoriale ale președintelui american Donald...
Ultima oră
Pe aceeași temă