16.6 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăEconomieSalariile urcă: IT-ul, tutunul și băncile conduc în topul creșterilor

Salariile urcă: IT-ul, tutunul și băncile conduc în topul creșterilor

INS precizează că salariile lunare pot fluctua, din cauza plăților sezoniere și a încasărilor variabile pe proiecte


Românii au încasat, în medie, 5.691 lei net în luna martie 2025, cu 340 de lei mai mult decât în februarie, potrivit celor mai recente date furnizate de Institutul Național de Statistică. Asta înseamnă o creștere lunară de 6,4% și un avans de aproape 10% față de aceeași lună a anului trecut.

La brut, salariul mediu a atins 9.495 lei, cu 563 de lei peste nivelul din februarie. Această evoluție vine în contextul acordării de bonusuri sezoniere pentru performanțe, prime de Paște, drepturi în natură sau sume din profit.

Cele mai consistente venituri au fost raportate în industria tutunului (14.768 lei) și în sectorul IT (13.697 lei), în timp ce la coada clasamentului s-au aflat angajații din turism și industria textilă, cu venituri medii sub 3.500 lei.

Indicele câștigului salarial real a indicat o creștere cu 4,7% față de martie 2024, ceea ce înseamnă că veniturile au crescut peste rata inflației. Comparativ cu perioada de referință octombrie 1990, nivelul actual este de peste 2,6 ori mai mare.

Salturi importante au fost înregistrate în fabricarea produselor din tutun (+36%), în intermedieri financiare (+25,5%), dar și în domenii, precum editarea, producția media, asigurări și industria băuturilor, cu avansuri între 12,5% și 22,5%.

Pe de altă parte, unele sectoare au raportat scăderi, mai ales, acolo unde, în februarie, s-au acordat bonusuri consistente. Cele mai mari diminuări au fost în activitățile financiare auxiliare, sectorul IT hardware și transportul naval, cu pierderi salariale între 3% și 14,8%.

În sectorul public, au fost înregistrate creșteri modeste, cele mai notabile fiind în educație (+3,7%) și sănătate (+1,7%), în timp ce în administrație publică, salariul mediu a crescut simbolic, cu un leu.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă