23.6 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăInternaționalS-a elucidat misterul morții fostului președinte al Angolei, decedat vineri în Spania

S-a elucidat misterul morții fostului președinte al Angolei, decedat vineri în Spania

Fostul președinte al Angolei, Jose Eduardo dos Santos, decedat vineri în Spania, la Barcelona, a murit din „cauze naturale”, potrivit primelor rezultate ale autopsiei realizate la cererea uneia dintre fiicele sale, informează AFP.

Rezultatele preliminare ale autopsiei atestă o „moarte naturală”, cu probleme de „insuficienţă cardiacă” şi de „suprainfecţie pulmonară”, a declarat o sursă apropiată dosarului, precizând că analize complementare ar urma să mai fie efectuate.

Contactată de AFP, o purtătoare de cuvânt a tribunalului din Barcelona a confirmat că un raport provizoriu a fost redactat de medici legişti, dar nu a dezvăluit conţinutul acestuia.

Această autopsie, realizată la sfârşitul săptămânii trecute, a fost cerută de Tchizé dos Santos, una dintre fiicele fostului preşedinte angolez, care a apreciat că decesul tatălui său este unul „suspect”.

Fostul președinte al Angolei dintre 1979 și 2017, mort în Spania, a suferit un stop cardiac pe 23 iunie 2022

Preşedinte al Angolei între 1979 şi 2017, Jose Eduardo dos Santos, care a condus a doua ţară din Africa din punctul de vedere al producţiei de petrol timp de aproape patru decenii, a murit vineri, la vârsta de 79 de ani, într-o clinică din Barcelona în care era spitalizat după ce suferise un stop cardiac pe 23 iunie.

Fiica lui a depus plângere în Spania cu câteva zile înaintea decesului tatălui său, pentru „tentativă de omucidere”. Ea îl acuză pe medicul personal al tatălui său şi pe ultima lui soţie, Ana Paula, că sunt responsabili de deteriorarea stării de sănătate a fostului şef de stat.

Tchizé dos Santos se opune de asemenea repatrierii trupului neînsufleţit al tatălui său în Angola. El „dorea să fie înhumat în intimitate în Spania” şi nu în ţara sa „cu funeralii naţionale ce ar putea favoriza guvernul actual” al preşedintelui Joao Lourenço, a subliniat ea.

După ce a preluat puterea, Joao Lourenço a surprins lansând o vastă campanie împotriva corupţiei ce a vizat familia predecesorului său.

Şeful statului angolez a decretat şapte zile de doliu naţional, până vineri inclusiv, însă nu a anunţat deocamdată vreun calendar pentru eventuale funeralii oficiale în Angola.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Industria României continuă să piardă teren: producția a scăzut cu 3,3% în prima jumătate a anului

După ajustarea în funcție de sezonalitate și zile lucrătoare, reculul anual ajunge la 5,2%Industria românească a încheiat primul semestru din 2026 pe minus, cu...

Etna dă peste cap traficul aerian din Sicilia. Zborurile de la Catania, suspendate din nou

Activitatea aeroportului din Catania a fost suspendată din nou miercuri, după ce Muntele Etna a emis noi cantități de cenușă vulcanică.Autoritățile italiene au prelungit...

Anthropic se pregătește pentru o listare record. Compania din spatele Claude ar putea ajunge la o evaluare de peste 2.000 de miliarde de dolari

Anthropic, compania de inteligență artificială care dezvoltă chatbotul Claude, ar putea fi listată la bursă în această toamnă, iar investitorii estimează o evaluare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă