24.8 C
București
luni, 20 iulie 2026
AcasăEconomieEconomie internăRomânii vor consuma în jur de 8 milioane de cozonaci de Paște

Românii vor consuma în jur de 8 milioane de cozonaci de Paște

Fabricele industriale livrează peste 7 milioane de cozonaci pentru sărbători, iar alte sute de mii provin din patiserii și gospodării. Social media și preferințele pentru produse naturale modelează obiceiurile de consum.

Producătorii din industria de panificație estimează că peste 7 milioane de cozonaci vor fi vânduți în perioada Paștelui, la care se adaugă alte câteva sute de mii pregătite de cofetării, patiserii și gospodării particulare.

Astfel, consumul total ar putea depăși 8 milioane de bucăți, menținând cozonacul în topul deserturilor preferate de sărbători.

Aurel Popescu, președintele ROMPAN – Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie și Produse Făinoase – explică faptul că anul acesta s-ar putea înregistra o ușoară scădere față de Paștele trecut, din cauza creșterii costurilor de producție.

Producția scade ușor față de anul trecut

„În ceea ce priveşte producţia de cozonaci industriali, cel mai mult se consumă în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru că sunt mai multe zile de sărbători, sunt temperaturi mai mici decât de Paşte şi de obicei se consumă peste 7,5 milioane de cozonaci, atât intern, cât şi export. De Paşte se consumă nu mai puţin de 7 milioane de cozonaci. Noi anul acesta preconizăm să fim ceva mai puţin decât anul trecut pentru că au crescut ceva costurile la producători“, a precizat Popescu pentru Ziarul Financiar.

Rețetele se adaptează: mai puțini aditivi, mai mult gust autentic

Tendințele din social media, atenția tot mai mare pentru alimente curate, fără aditivi, și reîntoarcerea la rețetele tradiționale au dus la o schimbare a modului în care cozonacul este consumat.

Românii încep să caute produse cu ingrediente naturale, iar acest lucru influențează atât oferta marilor fabrici, cât și pe cea a micilor producători artizanali.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Europa riscă un deficit de motorină. Analiștii avertizează că stocurile ar putea ajunge la minimele ultimilor ani

Piața europeană a motorinei traversează o perioadă de presiune accentuată, pe fondul scăderii stocurilor și al dificultăților de aprovizionare, avertizează analiștii Morgan Stanley.Potrivit unui...

Sanitas declanșează protestele: Grevă de avertisment luni, iar din 28 iulie este anunțată greva generală

Angajații din sistemul public de sănătate intră luni într-o grevă de avertisment, nemulțumiți de proiectul noii legi a salarizării, pe care îl consideră nedrept...

Donald Trump retrimite avionul Air Force One primit din Qatar. Vor fi făcute modificări de securitate

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că noul avion Air Force One, primit cadou din partea familiei regale din Qatar, va intra din nou...
Ultima oră
Pe aceeași temă