4.4 C
București
duminică, 8 decembrie 2024
AcasăEconomieCriza EnergeticăRomânia vrea să introducă REPowerEU în PNRR. Acesta ar urma să beneficieze...

România vrea să introducă REPowerEU în PNRR. Acesta ar urma să beneficieze de investiții de 1,4 miliarde de euro

România va beneficia de noi investiţii pentru creşterea rezilienţei şi independenţei energetice, în valoare de 1,4 miliarde euro prin REPowerEU, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a transmis Comisiei Europene, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă revizuit, una dintre modificări vizând introducerea noului capitol REPowerEU, prin care România va beneficia de fonduri nerambursabile suplimentare în valoare de 1,4 miliarde euro.

„Mulţumesc atât reprezentanţilor Comisiei, cât şi coordonatorilor de reforme şi investiţii pentru faptul că au înţeles că investiţiile aflate în întârziere, care au risc de neimplementare în cei trei ani pe care îi mai avem la dispoziţie pentru atragerea banilor prin PNRR, trebuie mutate în programele din Politica de Coeziune, pentru a beneficia de un orizont de implementare mai mare cu trei ani. În acelaşi timp, România va beneficia de noi investiţii pentru creşterea rezilienţei şi independenţei energetice, în valoare de 1,4 miliarde euro prin REPowerEU”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Documentul include modificările PNRR în urma aplicării articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul de instituire a Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, care a condus la diminuarea alocării componentei de grant cu 2,11 miliarde de euro. De asemenea, sunt incluse modificări generate de situaţia geo-politică actuală care a dus la creşterea preţurilor la materiale de construcţii şi întreruperea lanţurilor de aprovizionare, motiv pentru care unele măsuri incluse iniţial în PNRR nu mai pot fi îndeplinite (în totalitate sau parţial).

O altă modificare vizează introducerea noului capitol REPowerEU, prin care România va beneficia de fonduri nerambursabile suplimentare în valoare de 1,4 miliarde euro.

Noile măsuri propuse prin REPowerEU vizează creşterea rezilienţei şi a independenţei energetice a României prin creşterea ponderii producţiei de energie electrică din surse regenerabile, decarbonizarea sectorului rezidenţial prin creşterea eficienţei energetice a clădirilor, dezvoltarea şi digitalizarea capacităţilor de transport, precum şi calificarea resurselor umane în raport cu cerinţele specifice sectorului de energie regenerabilă.

Printre măsurile ce se regăsesc în capitolul REPowerEU enumerăm: utilizarea terenurilor neproductive aflate în proprietatea statului ca zone de accelerare pentru producţia de energie din surse regenerabile, înfiinţarea de ghişee unice de informare cu rolul de a oferi consiliere în vederea obţinerii informaţiilor pentru realizarea investiţiilor de eficientizare energetică a clădirilor, dobândirea de noi competenţe în domeniul energiei verzi prin cursuri de formare profesională, creştrea producţiei de energie verde, eficienţa energetică la nivelul clădirilor rezidenţiale şi publice, digitalizarea şi modernizarea reţelei naţionale de transport a energiei electrice etc.

În urma diminuării componentei de grant (asistenţă financiară nerambursabilă) cu 2,11 miliarde euro, în conformitate cu prevederile articolului 18 din Regulamentul de instituire a Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă şi includerii componentei REPowerEU, România va beneficia de o alocare de 28,50 miliarde euro pentru implementarea PNRR. Din aceasta, 13,59 miliarde de euro va fi componenta de grant şi 14,91 miliarde de euro componenta de împrumut.

Iniţial, România a avut prin PNRR o alocare de 29,18 miliarde euro, din care granturi în valoare de aproximativ 14,24 miliarde euro şi împrumuturi în valoare de 14,94 miliarde euro.

România trebuie să finalizeze implementarea reformelor şi investiţilor finanţate în cadrul PNRR până la sfârşitul lunii august 2026. În acelaşi timp, fondurile alocate prin Politica de Coeziune 2021-2027 pot fi atrase până la finalul anului

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite

Serghei Lavrov compară anularea alegerilor din România cu situația din Ucraina din 2004: „Judecătorii au dat un salut militar”

Declarațiile șefului diplomației ruse au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, organizate după o reuniune dedicată Siriei, în Qatar Ministrul rus de Externe,...

Donald Trump cere „încetarea imediată a focului” în Ucraina și negocieri pentru pace, după întâlnirea cu Zelenski

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a făcut apel duminică la o „încetare a focului imediată” în Ucraina și la lansarea de negocieri pentru...

Călin Georgescu: Astăzi e Ziua Constituției, dar nu mai e nimic constituțional în România

Călin Georgescu a declarat că nu îl cunoaște pe Bogdan Peșchir, cel considerat principalul finanțator al campaniei sale prezidențiale Fostul candidat independent la președinție, Călin...
Ultima oră
Pe aceeași temă