21 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internaționalRomânia și alte țări UE cer prelungirea interdicției de import pentru cereale...

România și alte țări UE cer prelungirea interdicției de import pentru cereale din Ucraina

România și alte patru țări UE cer Uniunii Europene să le permită prelungirea interdicției de import pentru cereale din Ucraina până la finalul anului 2024.

Cele cinci țări care fac această propunere sunt Polonia, Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia. Informația privind solicitarea acestor țări a fost făcută publică de ministrul polonez al Agriculturii, Robert Telus, citat de agențiile internaționale de presă. “Chiar dacă această solicitare este respinsă, unele țări își vor introduce propriile restricții. Declarația noastră este clară”, a precizat ministrul polonez.

Pe lista restricțiilor, aflată încă în vigoare, cele mai importante produse pe care cele cinci țări nu vor să le importe din Ucraina sunt cerealele. Prelungirea suspendării ar urma să fie solicitată pentru importurile de grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui. În lipsa unei prelungiri, decizia de suspendare este valabilă până la data de 15 septembrie 2023.

Pe de altă parte, unele țări ar avea cereri proprii pentru adăugarea, pe lista de restricții, și a altor produse. De exemplu, Polonia dorește o restricție și asupra importului de zmeură, a precizat ministrul Telus.

Declarația ministrului polonez a fost făcută la data de 25 august 2023. Anterior, acum o săptămână, premierul Ucrainei, Denys Shmyhal, făcuse o vizită de lucru în România, unde s-a întâlnit cu premierul României, Marcel Ciolacu. În acel context, premierul Ucrainei și-a exprimat speranța că, după 15 septembrie, UE va elimina “măsurile restrictive privind exporturile de cereale ucrainene”, măsuri care acum sunt valabile și în România.

Drept răspuns, premierul Ciolacu i-a precizat premierului Shmyhal că România se va implica, în continuare, în facilitarea exporturilor de cereale ucrainene către piețele internaționale. ”Ne vom concentra eforturile spre dezvoltarea capacităților și coridoarelor deja existente – în primul rând a Canalului Sulina și a Portului Constanța – pentru a atinge ținta noastră ambițioasă, respectiv dublarea volumului tranzitului de cereale ucrainene prin România, a spus Marcel Ciolacu.

Altfel spus, premierul României a subliniat că România permite tranzitul și va dezvolta capacitatea de tranzit a cerealelor din Ucraina, dar n-a promis că România va începe să importe cereale din Ucraina.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Alocațiile nu vor fi plătite înainte de Paște

Pentru luna mai, alocațiile vor fi virate pe 8 mai și nu înainte așa cum se întâmplă cu plata pensiilor, potrivit unei comunicări făcute...

De ce cantitate de lapte praf are nevoie un bebeluș pentru a se sătura

Hrănirea corectă a unui bebeluș este esențială pentru creșterea și dezvoltarea sănătoasă a acestuia. Unul dintre aspectele cheie ale nutriției infantile este asigurarea unei...

ONU încearcă să împiedice “o tragedie fără margini” în oraşul Rafah

Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă Martin Griffiths a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul...
Ultima oră
Pe aceeași temă