România rămâne una dintre țările europene cel mai grav afectate de traficul de persoane, iar majoritatea victimelor sunt fete minore exploatate sexual. Potrivit Poliției Române, în ultimele șase luni au fost identificate 226 de victime, aproape jumătate dintre ele fiind adolescente.
Fenomenul este amplu și la nivel european, însă în România, organizațiile care luptă împotriva traficului de persoane atrag atenția că justiția se mișcă prea lent, iar procesele se transformă adesea într-un nou coșmar pentru victime.
Shawn Kohl, directorul International Justice Mission, a declarat că „în prezent, cazurile de trafic de persoane durează în medie peste 1.000 de zile în primă instanță. Nu putem permite ca un proces penal să dureze mai mult decât copilăria unei victime. Fiecare zi de întârziere înseamnă retraumatizare”, potrivit știrileprotv.ro.
Pentru a corecta aceste probleme, un proiect de lege a fost depus în Parlament. Acesta prevede scurtarea procedurilor judiciare și transferarea competenței pentru cazurile care implică minori de la Judecătorii la Tribunale – acolo unde există mai multă experiență în audierea copiilor-victimă.
Deputata Diana Tușa, membră a Comisiei Speciale împotriva traficului de persoane, a explicat că „infracțiunile de abuz asupra copiilor trebuie judecate de tribunale, pentru că sunt cauze complexe care cer empatie și expertiză. În același timp, propunem ca unele dosare mai simple să fie transferate către judecătorii, pentru a evita blocajele.”
Expertul în legislație Corina Voicu susține că durata actuală a procedurilor este inacceptabilă: „Unele cazuri durează și doi ani. Durata camerei preliminare ar trebui redusă la cel mult patru luni. Copilul trebuie audiat o singură dată, iar declarația înregistrată video, pentru a nu fi nevoit să retrăiască trauma.”
Parlamentarii au promis că noile modificări legislative vor fi votate la începutul anului viitor, într-un efort de a aduce mai multă justiție și protecție reală victimelor traficului de persoane din România.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.