România a înregistrat cea mai mare creștere a venitului real pe cap de locuitor din Uniunea Europeană în perioada 2004–2024, potrivit celor mai recente date ale Eurostat.
Cu un avans de 134%, țara noastră depășește cu mult media UE, care este de 22%.
Pe următoarele poziții se situează Lituania (95%), Polonia (91%) și Malta (90%). Pentru Bulgaria, Eurostat nu a furnizat date.
Grecia și Italia, singurele state unde venitul a scăzut
În timp ce majoritatea țărilor europene au înregistrat creșteri, Grecia și Italia reprezintă excepții: venitul pe cap de locuitor a scăzut cu 5%, respectiv 4% în același interval.
Printre statele cu cele mai modeste creșteri se numără Spania (11%), Austria (14%), Belgia (15%) și Luxemburg (17%).
Ce reprezintă venitul real al gospodăriei
Indicatorul „Venitul real al gospodăriei pe cap de locuitor” reflectă suma de bani disponibilă pentru cheltuieli și economii după deducerea impozitelor și contribuțiilor sociale.
La aceasta se adaugă bunurile și serviciile individuale – precum educația sau serviciile medicale – primite gratuit de la stat sau de la organizațiile non-profit. Valorile nominale sunt ajustate în funcție de evoluția prețurilor.
Evoluția la nivel european: ani de creștere, stagnare și recul
În UE, venitul a crescut constant între 2004 și 2008, urmat de o stagnare în perioada crizei financiare (2008–2011). Ani consecutivi de scădere au fost înregistrați în 2012 și 2013.
Ulterior, veniturile au avut un trend ascendent până în 2020, când pandemia a determinat un nou declin. Anul 2021 a marcat o redresare, deși ritmul din 2022 și 2023 a rămas mai lent.
Datele din 2024 indică însă o accelerare a creșterii la nivel european.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.