22.8 C
București
vineri, 3 iulie 2026
AcasăEconomieEconomie internăRomânia, creștere a exporturilor și importurilor în prima jumătate a anului 2025

România, creștere a exporturilor și importurilor în prima jumătate a anului 2025

În primele șase luni din 2025, exporturile României au urcat cu 3,1%, atingând valoarea de 47,676 miliarde euro, în timp ce importurile au crescut cu 4,9%, până la 64,388 miliarde euro, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Deficitul comercial FOB/CIF s-a ridicat la 16,712 miliarde euro, cu 1,617 miliarde euro mai mult decât în aceeași perioadă din 2024, ceea ce reprezintă o majorare de 10,7%, potrivit INS.

În iunie 2025, exporturile au însumat 8,218 miliarde euro, iar importurile 10,592 miliarde euro, rezultând un deficit de 2,373 miliarde euro.

Comparativ cu iunie 2024, exporturile au crescut cu 6,3%, iar importurile cu 0,6%.

Structura schimburilor comerciale

Mașinile și echipamentele de transport au avut cea mai mare pondere în comerțul exterior al României: 47,3% din totalul exporturilor și 36,2% din totalul importurilor.

Alte produse manufacturate au reprezentat 27,6% din exporturi și 28,1% din importuri.

Comerț intra-UE și extra-UE

În intervalul ianuarie–iunie 2025, schimburile comerciale cu statele UE27 au însumat 34,167 miliarde euro la exporturi (71,7% din total) și 46,552 miliarde euro la importuri (72,3% din total).

Comerțul extra-UE a fost de 13,509 miliarde euro la exporturi și 17,836 miliarde euro la importuri, reprezentând 28,3% și, respectiv, 27,7% din total.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă