Apple lucrează la o serie amplă de lansări care ar putea schimba semnificativ gama sa de produse în următoarele 12 luni. Potrivit unui nou raport publicat de Bloomberg, compania pregătește o reproiectare importantă pentru modelul de bază al MacBook Pro, în timp ce dezvoltă și noi versiuni ale tabletei iPad Pro.
Surse citate de jurnalistul Mark Gurman susțin că Apple intenționează să prezinte, în prima jumătate a anului 2027, o versiune complet redesenată a MacBook Pro de 14 inci din gama entry-level. Laptopul ar urma să adopte un aspect similar cu cel al modelelor premium pe care compania ar urma să le lanseze începând din toamna lui 2026.
Același raport indică faptul că viitoarea generație de MacBook-uri ar putea include și primul MacBook cu ecran tactil din istoria Apple, un produs despre care au circulat zvonuri în ultimii ani și care ar fi asociat generației de procesoare M6.
În paralel, Apple testează nu mai puțin de patru modele noi de iPad Pro. Deși nu au fost dezvăluite detalii tehnice despre acestea, informațiile disponibile arată că accentul va fi pus pe creșterea performanței, fără modificarea dimensiunilor actuale. Tabletele ar urma să rămână disponibile în variantele de 11 și 13 inci.
VEZI ȘI – „Gmail Live”, noua funcție Google care îți citește și caută emailurile
Raportul sugerează și o schimbare în strategia de lansare a companiei. Dacă în trecut Apple își concentra principalele anunțuri în perioada de toamnă, primăvara pare să devină tot mai importantă pentru prezentarea produselor din segmentele entry-level și mid-range.
În primăvara anului 2026, Apple a lansat, într-un interval scurt, MacBook Neo, un nou model de iPhone, tablete iPad și noi MacBook Pro. Potrivit informațiilor apărute acum, și primăvara lui 2027 ar putea aduce un val consistent de produse noi.
Pe segmentul smartphone-urilor, sunt așteptate modelul standard al viitoarei serii iPhone 18 și o versiune actualizată a iPhone Air. În plus, Bloomberg notează că Apple ar putea renunța la tradiția actuală privind procesoarele și să treacă direct la generația M7 pentru anumite dispozitive.
Deocamdată, Apple nu a comentat informațiile apărute în presă, iar planurile companiei pot suferi modificări până la momentul lansării oficiale. Totuși, dacă acestea se confirmă, următoarele 12 luni ar putea aduce una dintre cele mai ample actualizări ale portofoliului Apple din ultimii ani.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube. e