17.2 C
București
vineri, 5 iunie 2026
AcasăPoliticăRomânia, ajutor umanitar pentru populația civilă din Liban

România, ajutor umanitar pentru populația civilă din Liban

România va trimite 15 tone de ajutoare umanitare către populația civilă din Liban, grav afectată de criza de securitate din Orientul Mijlociu, a anunțat Guvernul. Transportul aerian include alimente, corturi și produse de cazarmament din rezervele de stat, în cadrul unui efort coordonat la nivel european.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Executiv, România se alătură comunității europene în sprijinirea populației civile din Liban, afectată de criza umanitară generată de situația de securitate din Orientul Mijlociu.

Ajutoarele constau în 15 tone de alimente, corturi și cazarmament ,saci de dormit, perne, pături, cearșafuri și fețe de pernă, scoase din rezervele naționale de stat, care vor fi transportate la Amman și ulterior la Beirut, în cadrul unui convoi umanitar multinațional.

Ajutoarele sunt transportate de Ministerul Apărării Naționale cu un avion C-130 și un C-27J Spartan, aeronave care au decolat miercuri dimineață, pe 15 aprilie 2026, la ora 10:00, potrivit sursei citate.

Decizia a fost luată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, convocat de prim-ministrul Ilie Bolojan, astel că aceasta răspunde solicitării de sprijin umanitar primită de România prin Mecanismul european de Protecție Civilă.

„Decizia a fost luată prin decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), convocat de prim-ministrul Ilie Bolojan, și răspunde solicitării de sprijin umanitar primită de România prin Mecanismul european de Protecție Civilă. Acțiunea României se derulează sub egida Protecției Civile Europene, care finanțează 75% din costul transportului.” se arată în comunicat.

Potrivit agenției de știri a Qatar-ului, Ministerul Sănătății Publice din Liban a anunțat marți, 14 aprilie, că numărul victimelor provocate de atacurile Israelului, începute pe 2 martie, a ajuns la 2.124 de morți și 6.921 de răniți.

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă