22.8 C
București
vineri, 10 iulie 2026
AcasăSănătateRogobete merge la Washington: discuții cu Banca Mondială și Pfizer privind disputa...

Rogobete merge la Washington: discuții cu Banca Mondială și Pfizer privind disputa de 600 de milioane de euro

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, se deplasează în Statele Unite, la Washington D.C., unde are programate o serie de întâlniri oficiale în perioada 14–18 aprilie.

Discuțiile vizează inclusiv situația despăgubirilor de aproximativ 600 de milioane de euro pe care România ar putea fi obligată să le plătească gigantului farmaceutic Pfizer, în contextul contractelor pentru vaccinurile anti-COVID-19.

Potrivit Agerpres, oficialul român va avea întrevederi cu reprezentanți ai Băncii Mondiale, dar și cu mai multe companii americane din domeniul sănătății, inclusiv Pfizer.

Programul întâlnirilor

Ministerul Sănătății a transmis calendarul vizitei, care include discuții atât cu instituții financiare internaționale, cât și cu mari jucători din industria medicală.

Miercuri

  • întâlnire cu reprezentanții companiei Eli Lilly
  • participare la masa rotundă „Combaterea cancerului ca politică economică: explorarea unor abordări pentru finanţarea îngrijirii eficiente a bolnavilor cu cancer pulmonare şi a capacităţii sistemelor de sănătate”
  • întrevedere cu reprezentanții Pfizer

Joi

  • întâlnire cu reprezentanții GE HealthCare
  • discuții formale și informale cu reprezentanți ai Băncii Mondiale

Vineri

  • participare la masa rotundă „Acţiuni iniţiate la nivel naţional: un schimb de opinii la nivel ministerial privind reformele sistemului de sănătate”
  • întâlnire cu reprezentanții Medtronic
  • o nouă discuție cu reprezentanții Pfizer

Obiectivul oficial: transformarea pierderilor în beneficii pentru sistemul medical

Ministerul Sănătății precizează că vizita are ca scop mai larg valorificarea unor posibile pierderi financiare din contractele pentru vaccinuri COVID-19, astfel încât acestea să fie redirecționate către sistemul sanitar.

„Vizita se înscrie în marja eforturilor depuse de ministrul Sănătăţii şi a autorităţilor guvernamentale de a transformara pierderea financiară din cazul vaccinurilor anti- Covid 19 într-un beneficiu real pentru pacienţi, asigurând accesul la tratamente care momentan lipsesc din sistemul public”, se arată în comunicatul instituției.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

VIDEO. Paradoxul Kazahstanului: o țară bogată în gaze, dar unde mulți încă depind de butelii periculoase

Ultimul lucru pe care și-l amintește Zarina Giyassova înainte de a-și pierde cunoștința în urma unei explozii devastatoare provocate de o butelie cu gaz...

Franța visează din nou la titlul mondial! Didier Deschamps explică secretul unei noi semifinale

Didier Deschamps a vorbit despre calificarea Franței în semifinalele Campionatului Mondial, după victoria cu 2-0 în fața Marocului.Franța s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial...

Coco Gauff a răbufnit după eliminarea de la Wimbledon! Mesaj ferm pentru pariorii care au insultat-o

Coco Gauff a vorbit despre mesajele de ură primite după înfrângerea din semifinalele Wimbledon și a transmis un avertisment celor care au atacat-o pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă