UEFA confirmă un succes istoric atât pe stadioane, cât și pe platformele digitale.
Campionatul European de fotbal feminin din 2025, găzduit de Elveția, a stabilit noi repere în istoria sportului, după ce faza grupelor s-a încheiat duminică cu cifre-record. Nu mai puțin de 461.582 de spectatori au asistat la cele 24 de meciuri jucate în această fază, iar 22 dintre partide s-au jucat cu casa închisă, conform datelor oficiale transmise de UEFA.
„Dacă nu era clar înainte, acum este incontestabil – fotbalul feminin este de neoprit şi va rămâne aici”, a declarat Nadine Kessler, directorul UEFA pentru fotbal feminin.
Încă de dinaintea fluierului de start al turneului, interesul publicului era evident: s-au vândut peste 600.000 de bilete, un record absolut pentru competițiile feminine organizate de UEFA.
Recordurile de audiență s-au succedat și pe parcursul meciurilor. Partida dintre Germania și Danemarca (2-1), disputată la Basel, a atras 34.165 de fani, devenind meciul cu cea mai mare prezență din istoria fotbalului feminin în Elveția. De asemenea, a fost și cel mai urmărit meci de Campionat European feminin cu o echipă în deplasare, întrucât aproximativ 17.000 de suporteri germani au fost prezenți în tribune.
EURO 2025 stabilește recorduri și în mediul online, iar naționala Elveției scrie istorie
Un alt meci cu o audiență impresionantă a fost cel dintre gazda Elveția și Norvegia, încheiat în fața a 34.063 de spectatori, stabilind un record absolut pentru un meci al selecționatei feminine elvețiene. Elveția s-a calificat pentru prima dată în fazele eliminatorii ale unei ediții de Campionat European feminin, astfel că este posibil ca și aceste cifre să fie depășite în fazele următoare.
Din punct de vedere digital, turneul a fost un succes răsunător. UEFA a anunțat 8,4 milioane de interacțiuni pe platformele de social media ale competiției – o creștere de 55% față de ediția din 2022. Vizualizările au ajuns la 189,4 milioane (față de 113,7 milioane anterior), iar traficul pe site și aplicații a crescut cu 92%, până la 30 de milioane.
Și spectacolul sportiv a fost la înălțime. În faza grupelor s-au marcat 89 de goluri, un nou record pentru această etapă a competiției, depășind vechiul prag de 78 stabilit în 2022. Este, de asemenea, foarte aproape de recordul absolut de 95 de goluri marcate într-un turneu complet.
„Acesta este mai mult decât un turneu; este o mişcare, iar răspunsul din întreaga Europă şi dincolo de aceasta dovedeşte că fotbalul feminin nu este doar aici pentru a rămâne – ci stabileşte noul standard”, a completat Nadine Kessler.
EURO 2025 continuă cu sferturile de finală programate între 16 și 19 iulie, în timp ce finala este stabilită pentru data de 27 iulie, la Basel.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!