9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalPutin spune că atentatul de vineri de la Moscova a fost comis...

Putin spune că atentatul de vineri de la Moscova a fost comis de „islamiști radicali” ce au vrut să fugă în Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luni că atentatul terorist de vineri de la o sală de concerte de lângă Moscova, revendicat de gruparea Statul Islamic (SI), a fost comis de “islamişti radicali” care, potrivit acestuia, au încercat să fugă în Ucraina, relatează AFP şi dpa, potrivit agerpres.ro.

“Ştim că (această) crimă a fost comisă de islamişti radicali cu o ideologie împotriva căreia lumea islamică încearcă să lupte de secole”, a declarat el în cadrul unei reuniuni guvernamentale, menţionând această legătură pentru prima dată, la trei zile după ce Statul Islamic a revendicat atacul.

“Ştim cine a comis această atrocitate împotriva Rusiei şi a poporului său. Ceea ce ne interesează este sponsorul”, a adăugat el.

Liderul de la Kremlin a repetat apoi că atacatorii, după atentatul care s-a soldat cu cel puţin 139 de morţi, potrivit unui nou bilanţ, au încercat să fugă către teritoriul ucrainean înainte de a fi arestaţi.

“Este important să răspundem la întrebarea de ce teroriştii, după crima lor, au încercat să plece în Ucraina? Cine îi aştepta acolo? Cei care sprijină regimul de la Kiev nu vor să fie complici ai terorii şi susţinători ai terorismului, însă apar multe întrebări”, a mai spus preşedintele rus.

La sfârşitul săptămânii trecute, Putin şi serviciile de securitate ruse (FSB) nu au menţionat implicarea jihadistă, evocând în schimb o pistă ucraineană, acuzaţie negată cu fermitate de Kiev şi Occident.

Luni seara, Putin a sugerat totuşi, încă o dată, că atacul ar putea avea o legătura cu Kievul şi susţinătorii săi.

“Imediat, se pune întrebarea, cine beneficiază de pe urma acestui (atac)? Această atrocitate poate fi un nou episod din seria încercărilor care, după 2014, luptă împotriva ţării noastre prin intermediul regimului neonazist de la Kiev”, a mai spus el.

“Naziştii, se ştie, nu au evitat niciodată să folosească cele mai murdare şi mai inumane metode pentru a-şi atinge obiectivele”, a mai spus Putin.

Bilanțul atacului de la Moscova a ajuns la 133 de morți. Doliu național în Rusia, în ziua de 24 martie

Atacul terorist de la Moscova a produs 133 de morți și 152 de răniți, indicau datele transmise de Ministerul pentru Situații de Urgență al Rusiei, în domineața de 24 martie 2024.

Atacul a fost comis în seara de vineri, 22 martie, în complexul Crocus City Hall din orașul Krasnogorsk, aflat în apropierea capitalei Rusiei, Moscova. Operațiunile de căutare și de identificare a victimelor continuă și în ziua de 24 martie, ceea ce înseamnă că numărul real al victimelor poate fi chiar mai mare.

Pe întreg teritoriul Rusiei, în ziua de 24 martie 2024 este decretat doliu național. În semn de solidaritate cu Rusia, o țară din America Latină, Nicaragua, a decretat și ea doliu național, în ziua de 24 martie.

Până acum, forțele de ordine din Rusia au reținut 11 suspecți. Dintre aceștia, patru sunt acuzați că ar fi chiar cei care au tras asupra publicului din sala de concert. Atacatorii sunt acuzați că mai întâi au tras cu arme letale asupra spectatorilor, apoi au provocat o explozie care a incendiat imobilul. Unul dintre cei arestați ar fi recunoscut că a primit bani pentru participa la acest atac.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă