22.8 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăPoliticăPSD propune o reducere de 30% a posturilor bugetare, dar cu limită...

PSD propune o reducere de 30% a posturilor bugetare, dar cu limită de 20% pentru cele ocupate

Partidul Social Democrat a anunțat, luni, propria formulă pentru reforma administrației publice, propunând o reducere de 30% a numărului total de posturi, dar „nu mai mult de 20% din numărul de posturi total ocupate”.

Anunțul a fost făcut de vicepreședintele PSD, Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova și președinte al Asociației Municipiilor din România, alături de președintele interimar al partidului, Sorin Grindeanu.

Olguța Vasilescu a explicat că PSD va merge marți la ședința de coaliție cu această propunere, menită să blocheze o variantă considerată „nerealistă”, care prevedea reducerea cu 45% a posturilor din administrația publică locală.

„Ce vom susține mâine la coaliție pe pachetul de administrație? În primul rând, aș vrea să vă spun că a fost foarte bine că am blocat acest pachet în momentul în care se discuta despre o reducere cu 45% a numărului de posturi, pentru că asta ar fi însemnat efectiv blocarea administrației publice locale, pentru că s-a pornit de la premise greșite, de la cifre greșite. Se știa că sunt 330.000 de oameni în administrația publică locală, s-a dovedit că sunt 125.000”, a spus Vasilescu.

„Suntem de acord cu o reducere de 30%, dar nu mai mult de 20% din posturile ocupate”

Social-democrații susțin că măsura trebuie aplicată cu prudență, pentru a nu afecta funcționarea primăriilor și a instituțiilor locale.

„Suntem de acord cu o reducere de 30% din numărul total de posturi, dar nu mai mult de 20% din numărul de posturi total ocupate”, a subliniat Vasilescu, explicând că diferențele dintre unitățile administrative fac imposibilă o reducere uniformă.

„Am dat exemplu de fiecare dată o primărie care are 200.000 de locuitori versus una cu aproape 400.000 de locuitori, conform legii, trebuie să aibă același număr de funcționari publici. Din cauza aceasta am introdus acest prag de 20% din numărul de posturi efectiv ocupate”, a precizat aceasta.

PSD cere mai multă autonomie locală

Vicepreședintele PSD a mai subliniat că formațiunea dorește „să existe totuși o autonomie locală”, astfel încât ordonatorii de credite – primarii sau președinții de consilii județene – să poată opta, în locul reducerilor de personal, pentru diminuarea cu 10% a bugetului de cheltuieli salariale.

„În al 2-lea rând, am solicitat ca să existe, totuși, o autonomie locală, așa cum este prevăzută și de Constituția României, și să dăm posibilitatea ordonatorilor de credite, primarilor sau președinților de consilii județene să aibă și o a 2-a opțiune, care înseamnă reducerea cu 10% a bugetului de cheltuieli de salarizare. Practic, dacă ei sunt în imposibilitatea de a face reducerea de personal, totuși să contribuie prin această reducere cu 10% a cheltuielilor de personal”, a explicat Vasilescu.

Ea a adăugat că o reducere aplicată „otova” ar putea bloca servicii esențiale, precum salubritatea sau întreținerea spațiilor verzi, mai ales în localitățile mici, unde personalul este deja la limita funcționalității.

Tăieri și în administrația centrală

Pe lângă ajustările din administrația locală, PSD propune ca reducerile de personal să vizeze și instituțiile centrale.

„De asemenea, am discutat ca reducerile să se facă și în administrația publică centrală, nu doar în administrația publică locală. Practic, în acest pachet vrem să se discute și de un procent de măcar 10% reduceri de personal din administrația publică centrală”, a spus vicepreședintele PSD.

Vasilescu a subliniat că, spre deosebire de administrația locală, unde s-au făcut deja reduceri, în cea centrală „de ani de zile nu s-a făcut niciun fel de viziune sau restructurare a cheltuielilor de personal”.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Moscova, ținta unui atac masiv cu drone. Autoritățile ruse susțin că peste 400 de aparate au fost interceptate

Atacurile au început în jurul orei 20:30 și au continuat până aproape de ora 05:00Regiunea Moscovei a fost vizată, în noaptea de duminică spre...

Andy Burnham preia conducerea Guvernului britanic, după desemnarea oficială de către regele Charles al III-lea

După întâlnirea cu regele, noul premier s-a îndreptat către reședința oficială din Downing Street nr. 10, unde își începe mandatul în fruntea ExecutivuluiLiderul Partidului...

Morgan Stanley, marele câștigător al boom-ului AI. Banca finanțează investiții de zeci de miliarde de dolari

Deși companii precum Nvidia și Microsoft domină atenția investitorilor în domeniul inteligenței artificiale, unul dintre principalii beneficiari ai expansiunii AI este banca americană Morgan...
Ultima oră
Pe aceeași temă