Un protest a avut loc vineri seară în fața Palatului Cotroceni, unde mai multe persoane s-au adunat pentru a-și exprima nemulțumirea față de propunerile pentru conducerea Parchetului General, a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și a DIICOT, înaintate de ministrul Justiției.
Manifestanții i-au cerut președintelui Nicușor Dan, cel care are ultimul cuvânt în privința numirilor, să respingă nominalizările făcute de ministrul Justiției, Radu Marinescu.
Șeful statului a ieșit în fața protestatarilor și a intrat în dialog cu aceștia.
În timpul discuțiilor, Nicușor Dan a explicat că există o diferență semnificativă între percepția publică și concluziile la care a ajuns după consultări cu procurori.
„Este o diferență uriașă de percepție între ceea ce pare să creadă opinia publică la momentul ăsta și ceea ce mi-am făcut eu convingerea în urma discuției cu zeci de procurori”.
Președintele a afirmat că rezultatele activității noilor șefi ai parchetelor ar putea fi evaluate la câteva luni după numire.
„Veți vedea rezultatul acestor numiri probabil în șase luni de la momentul în care vor fi numiți pentru că oamenii aceștia trebuie să vină, să cunoască instituția și oamenii pe care îi găsesc acolo. Ce pot să vă spun este că periodic mă voi întâlni cu ei, cu șefii (n.r. marilor parchete).”
„Rezultate înseamnă o dinamizare a activității Parchetului”
În dialogul cu participanții la protest, șeful statului a explicat ce înseamnă, în opinia sa, rezultate în activitatea parchetelor.
Protestatar: „Ce înseamnă rezultate?”
Nicușor Dan: „Rezultate înseamnă o dinamizare a activității Parchetului”.
Unul dintre protestatari a adus în discuție experiența profesională a unui candidat.
Protestatar: „Avem o doamnă care vine de la Iași și care a avut trei dosare”.
Nicușor Dan a precizat însă că nu poate comenta situații individuale.
Nicușor Dan: „Din nou, îmi pare rău că nu pot să vorbesc despre cazuri particulare!”
Președintele a subliniat și necesitatea unei analize clare a responsabilităților în sistemul de justiție.
„Haideți să facem o decelare între ce e vina procurorului, vina judecătorului, a Parlamentului și a CCR, că nu putem să acuzăm așa, în bloc, tot timpul! Suntem de acord că trebuie să schimbăm modul în care se face justiție în țara asta, aici suntem de acord”, a mai declarat președintele.
Cine sunt propunerile pentru conducerea parchetelor
Ministerul Justiției a anunțat luni propunerile pentru funcțiile de conducere ale marilor parchete.
Pentru postul de procuror general al României a fost propusă Cristina Chiriac, în prezent șefa DNA Iași. Pentru conducerea DNA a fost nominalizat Ioan Viorel Cerbu, iar pentru DIICOT procurorul Codrin Horațiu Miron.
Actualul procuror general, Alex Florența, și actualul șef al DNA, Marius Voineag, au fost propuși pentru funcții de adjuncți.
Candidații urmează să fie audiați de Consiliul Superior al Magistraturii, care va emite un aviz consultativ. Decizia finală privind numirea aparține președintelui României.
Protestatarii cer rezultate rapide
La finalul discuției, unul dintre protestatari l-a întrebat pe președinte ce ar trebui făcut dacă rezultatele promise nu vor apărea în termenul menționat.
Protestatar: „Dacă în șase luni nu se observă acele rezultate, ce să facem?”
Nicușor Dan: „Ne reîntâlnim aici, ce să facem?”
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.