Toate investițiile mai mari de 2 milioane de euro realizate în domenii considerate sensibile pentru securitatea națională vor fi analizate și avizate de o comisie specială, din care fac parte reprezentanți ai ministerelor-cheie și ai serviciilor de informații. Măsura este prevăzută într-un proiect de ordonanță de urgență pregătit de Guvern.
Controlul se va aplica nu doar investitorilor din afara Uniunii Europene, ci și cetățenilor și companiilor din UE, inclusiv celor românești, atunci când aceștia dobândesc active în sectoare strategice precum energia, transporturile, sistemul bancar, mass-media, inteligența artificială sau industria farmaceutică.
Actuala Comisie pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD), înființată în 2022, va fi reorganizată și redenumită Comisia pentru Examinarea Investițiilor Directe (CEID). Noua structură va avea competențe extinse și va analiza inclusiv schimbările de acționariat realizate de investitori din Uniunea Europeană.
Comisia va fi condusă de șeful Cancelariei Prim-ministrului și va include, pe lângă membrii actuali, și reprezentanți ai Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), care vor avea rolul de a dezvolta o platformă digitală dedicată procesului de avizare.
Rolul serviciilor de informații rămâne central
Și în noua formulă, componența CEID va include reprezentanți ai Serviciului Român de Informații (SRI) și ai Serviciului de Informații Externe (SIE), alături de oficiali guvernamentali. Lista completă a membrilor rămâne secretă.
STS va avea statut de invitat permanent și va gestiona infrastructura informatică prin care vor fi depuse și analizate cererile de autorizare.
„În vederea gestionării fluxurilor de afaceri aferente cererilor de autorizare ale investițiilor străine și ale investițiilor din Uniunea Europeană se utilizează aplicația informatică dezvoltată în acest scop de către Cancelaria Prim-Ministrului, în calitate de proprietar și administrator operațional al acesteia, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, în calitate de dezvoltator și administrator tehnic”, se arată în proiectul de OUG.
Proiectul prevede reducerea la jumătate a taxei plătite de companiile evaluate, de la 10.000 de euro la 5.000 de euro. În schimb, indemnizațiile membrilor comisiei, criticate anterior de premierul Ilie Bolojan, vor rămâne la același nivel.
Ce domenii vor fi considerate „sensibile”
Potrivit proiectului de ordonanță, CEID va examina exclusiv operațiunile de dobândire de active în următoarele sectoare:
- Tehnologii critice și avansate, inclusiv inteligență artificială, robotică, semiconductori, securitate cibernetică, tehnologii aerospațiale, nucleare, cuantice, biotehnologii și nanotehnologii;
- Infrastructură critică, în domenii precum energie, apă, transporturi, sănătate, comunicații, mass-media, sector financiar-bancar, asigurări, procesare și stocare de date, apărare și infrastructuri aerospațiale;
- Sectorul farmaceutic, de la cercetare și producție până la distribuția de medicamente și dispozitive medicale;
- Apărare și industria de apărare, inclusiv echipamente și tehnologii cu utilizare militară sau dublă.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.