30.8 C
București
joi, 2 iulie 2026
AcasăSocialRomânia trimite ajutor umanitar în Venezuela după cutremurele devastatoare

România trimite ajutor umanitar în Venezuela după cutremurele devastatoare

România oferă ajutor umanitar internațional Venezuelei după cele două cutremure de 7,2 și 7,5 grade pe scara Richter care au lovit regiunea Yaracuy.

Seismele au produs pagube majore asupra infrastructurii și au afectat grav populația.

Autoritățile din Venezuela au declarat stare de urgență la nivel național și au solicitat sprijin internațional pentru operațiunile de căutare-salvare și pentru acoperirea nevoilor urgente ale sinistraților.

Comisia Europeană a activat Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene (UCPM), prin care statele membre și participante mobilizează resurse.

Decizia României și coordonarea intervenției

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a anunțat că sprijinul a fost aprobat prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

„Ca urmare a amplorii dezastrului, autorităţile venezuelene au declarat stare de urgenţă la nivel naţional şi au solicitat asistenţă internaţională pentru continuarea operaţiunilor de căutare-salvare, precum şi pentru acoperirea nevoilor umanitare urgente ale populaţiei afectate. În acest context, Comisia Europeană a activat Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene (UCPM), prin intermediul căruia statele participante mobilizează resurse pentru populaţia afectată”

Ce conține ajutorul trimis

România a pregătit un pachet umanitar format din echipamente de cazarmament și produse medicale destinate supraviețuitorilor.

Transportul include corturi, pături, saci de dormit, cearceafuri, perne și fețe de pernă. De asemenea, au fost trimise medicamente precum antibiotice, antiinflamatoare, analgezice și soluții antiseptice.

Transport aerian militar și coordonare internațională

Livrarea ajutoarelor se realizează cu o aeronavă C-17 Globemaster III, utilizată în cadrul Capacității Strategice de Transport Aerian (Strategic Airlift Capability), cu baza în Pápa, Ungaria. România participă la acest program internațional.

Aeronava a fost pusă la dispoziție cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale și a decolat de pe Baza 90 Transport Aerian „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu” din Otopeni.

„Transportul bunurilor este realizat cu o aeronavă C-17 Globemaster III, operată în cadrul Capacităţii Strategice de Transport Aerian — Strategic Airlift Capability, din Baza Aeriană 86 Pápa, Ungaria, program la care România este stat participant. Avionul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale. De asemenea, a decolat de pe Baza 90 Transport Aerian „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu” din Otopeni către Venezuela, având la bord şi un ofiţer de legătură din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă”.

DSU afirmă că această acțiune confirmă angajamentul României față de intervențiile internaționale în situații de criză și sprijinul acordat comunităților afectate.

Situația din Venezuela

Cutremurele au provocat moartea a aproximativ 2.000 de persoane, rănirea a peste 11.000 și strămutarea a aproape 13.000 de locuitori. Organizația Națiunilor Unite estimează și circa 50.000 de persoane dispărute.

Președinta interimară Delcy Rodriguez a decretat șapte zile de doliu și a afirmat că „sufletul țării este sfâșiat de pierderile umane”.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Guvernul decide noi investiții în infrastructură și analizează conflictul cu ÎCCJ. Ce se află pe agenda ședinței de joi

Guvernul se reunește joi, 2 iulie, în ședință, cu o agendă care cuprinde 15 proiecte de hotărâre, o informare, o notă și mai multe...

Furtuna care a lovit Capitala lasă în urmă un bilanț grav: peste 1.000 de copaci doborâți și sute de mașini avariate

Pe lângă arborii căzuți, intervențiile au vizat și îndepărtarea unor stâlpi avariați și a unor elemente de construcție desprinse de pe clădiriFurtuna puternică ce...

ANI a blocat posibile conflicte de interese în achiziții publice de peste 115 milioane de lei

Cel mai valoros caz vizează o licitație de aproximativ 70 de milioane de lei organizată de o autoritate centralăAgenția Națională de Integritate (ANI) anunță...
Ultima oră
Pe aceeași temă