19.2 C
București
duminică, 14 iunie 2026
AcasăPoliticăPrimarul din Caracal s-a autosuspendat din PSD: „Nu am nici o scuză”....

Primarul din Caracal s-a autosuspendat din PSD: „Nu am nici o scuză”. Fiul său este patronul stației GPL din Crevedia

Primarul din Caracal, Ion Doldurea, anunţă că a luat decizia de a se suspenda din calitatea de membru al PSD şi, implicit, din orice altă funcţie politică deţinută.

„Având în vedere situaţia creată, deşi nu am şi nu am avut niciodată vreo implicare în societatea comercială unde s-a întâmplat tragicul eveniment, dar fiind vorba de un membru al familiei mele, pentru a nu exista nici un alt fel de interpretare, am luat decizia de a mă suspenda din calitatea de membru al PSD şi, implicit, din orice altă funcţie politică deţinută”, scrie edilul pe pagina sa de Facebook.

El se declară puternic afectat şi îndurerat de tragedia care a zguduit comunitatea locală din Crevedia şi transmite „întreaga compasiune familiilor greu încercate”, celor care au rude sau prieteni pe patul de spital şi cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma deflagraţiei. Totodată, transmite „sănătate şi putere” celor care sunt în acest moment pe paturile spitalelor şi luptă pentru recuperare.

Pe de altă parte, Ion Doldurea precizează că declaraţia pe care a acordat-o presei a fost „interpretată”.

„Am constatat că una dintre declaraţiile pe care le-am acordat ieri unui reporter, sub imperiul emoţiilor şi devastat de vestea primită, a fost interpretată şi exploatată altfel decât cum am vrut să transmit. Nu am nici o scuză dar vreau să le spun tuturor că regret profund că în spaţiul public a fost indusă ideea că aş fi nepăsător faţă de efortul şi sacrificiul pompierilor şi forţelor de ordine implicate într-o astfel de situaţie. La momentul acelei discuţii cu jurnalista, pe baza informaţiilor lapidare pe care le aveam, m-am referit pe de o parte la angajaţi ai firmei, victime ale deflagraţiei, şi pe de altă parte, la pompieri ca profesionişti aflaţi într-o operaţiune în care îşi asumă riscuri”, a precizat acesta.

Totodată, el a menţionat că este devastat de ideea că mulţi pompieri au fost răniţi, iar alţi oameni au suferit ca urmare a incendiului.

„Raportat la situaţia de fapt, responsabilitatea efectuării manevrelor la faţa locului pentru stingerea incendiilor aparţine pompierilor, motiv pentru care m-am exprimat folosind expresia ‘e problema lor’. Ca om, evident că sunt devastat de ideea că mulţi pompieri au fost răniţi şi alţi oameni au suferit ca urmare a acestui incendiu, repet, un accident. Vreau să fie foarte clar că pentru mine, ca om, pompierii români sunt eroi care ştiu că îşi riscă viaţa zi de zi şi pot suferi răni grave, fiind pregătiţi în orice moment de sacrificiul suprem”, adăugat Ion Doldurea. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Comemorare oficială la 35 de ani de la Mineriada din iunie 1990

Șeful statului a promulgat decretul prin care data de 15 iunie este instituită oficial ca Ziua Națională a Memoriei Victimelor Mineriadei din iunie 1990Președintele...

Două marșuri, două viziuni opuse: Capitala a găzduit manifestații înainte de Bucharest Pride

Marșul a avut loc înaintea Bucharest Pride, programat pentru seara de sâmbătă pe Calea VictorieiCâteva sute de persoane au participat sâmbătă la „Marșul Normalității”,...

Guvernul Tomac prinde contur. Lista miniștrilor, trimisă partidelor

Lista propunerilor pentru Ministere cuprinde nume din domenii, precum administrație, diplomație, economie și mediul academicPremierul desemnat Eugen Tomac a transmis partidelor parlamentare lista persoanelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă