22.8 C
București
vineri, 10 iulie 2026
AcasăInternaționalPremierul Tusk suspectează un posibil asasinat politic, în cazul caricaturistului rus anti-Putin,...

Premierul Tusk suspectează un posibil asasinat politic, în cazul caricaturistului rus anti-Putin, ucis în Polonia

Moscova a respins în mod repetat acuzațiile privind implicarea în astfel de operațiuni

Moartea caricaturistului rus Robert Kuzovkov, cunoscut sub pseudonimul artistic Semion Skrepețki, în estul Poloniei, prezintă toate semnele unui posibil asasinat politic, a declarat premierul polonez Donald Tusk, citat de AFP.

Artistul în vârstă de 44 de ani a fost împușcat mortal luni dimineață, pe o stradă din Polonia, de un atacator care nu a fost încă identificat. Potrivit anchetatorilor, agresorul ar fi tras inițial mai multe focuri asupra victimei, apoi s-ar fi apropiat de aceasta și ar fi continuat atacul de la mică distanță.

„Totul indică faptul că avem de-a face cu un asasinat politic”, a afirmat Tusk, precizând că, dacă se va confirma implicarea Rusiei, cazul ar putea avea consecințe internaționale majore.

Autoritățile poloneze au precizat că două persoane de origine belarusă au fost reținute în legătură cu investigația, însă acestea au fost ulterior eliberate. Ancheta continuă pentru identificarea autorului crimei și stabilirea motivului atacului. Kuzovkov se stabilise în Polonia în 2021, după ce susținuse că se teme de persecuții politice în Rusia. Era cunoscut pentru caricaturile sale satirice la adresa unor figuri importante din spațiul politic rus, inclusiv Vladimir Putin, Iosif Stalin, Aleksei Navalnîi și Ramzan Kadîrov.

În exil, artistul a continuat să participe la acțiuni ale opoziției ruse și să critice deschis regimul de la Moscova, dar și anumite grupări ale opoziției. De-a lungul timpului, pozițiile sale au generat controverse, inclusiv după criticile dure formulate la adresa conducerii ucrainene.

Cazul readuce în atenție seria de atacuri care au vizat opozanți ai Kremlinului aflați în afara Rusiei. Printre cele mai cunoscute se numără moartea fostului agent rus Aleksandr Litvinenko în Marea Britanie și otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal și a fiicei sale, Iulia, în 2018. Moscova a respins în mod repetat acuzațiile privind implicarea în astfel de operațiuni.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Radu Drăgușin a ales Italia! A refuzat interesul lui Leipzig și a semnat cu Fiorentina

Impresarul Florin Manea a dezvăluit că fundașul român a avut și alte variante înainte de a reveni în Serie A, inclusiv o ofertă din...

Regele Charles al III-lea i-a primit pe prințul Harry, Meghan și copiii lor la Highgrove House, după o perioadă tensionată

Regele Charles al III-lea și regina Camilla i-au primit vineri, la reședința Highgrove House din Marea Britanie, pe prințul Harry, Meghan, Ducesa de Sussex,...

Marea Britanie supune giganții Microsoft, Google, Amazon și Oracle unei supravegheri stricte pentru a proteja sistemul financiar

Guvernul britanic a desemnat companiile Microsoft, Google, Amazon și Oracle drept furnizori terți critici pentru sectorul financiar, o decizie care le aduce pentru prima...
Ultima oră
Pe aceeași temă