19.2 C
București
duminică, 14 iunie 2026
AcasăInternaționalPremieră în SUA: Părinții unui adolescent au fost condamnați la închisoare pentru...

Premieră în SUA: Părinții unui adolescent au fost condamnați la închisoare pentru crimele fiului lor

Părinţii unui adolescent american – condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea a patru elevi în liceul în care învăţa – au fost condamnaţi la zece până la 15 ani de închisoare, o premieră în Statele Unite, relatează AFP, preluat de spotmedia.ro.

Anterior, mama adolescentului, Jennifer Crumbley, şi tatăl acestuia, James Crumbley, au fost găsiţi vinovaţi în două procese distincte, în februarie şi martie. Iar acum a venit şi sentinţa.

Cei doi au fost condamnaţi pentru că băiatul lor a comis atacul mortal cu o armă de foc, care i-a fost oferită chiar de părinţi.

Amândoi și-au exprimat regretul pentru atacul fiului lor, în timp ce avocații lor au făcut presiuni pentru a minimiza pedeapsa cu închisoarea.

”Aceste verdicte confirmă acţiuni repetate sau lipsa unor acţiuni care ar fi putut opri o catastrofă iminentă”, a declarat judecătoarea de la tribunalul din Pontiac, în Michigan (nord), Cheryl Matthews.

Pedeapsa extinsă de la 10 la 15 ani a fost „pentru a acționa ca un factor de descurajare”, adaugă magistratul.

Soții Crumbley sunt eligibili pentru eliberare condiționată abia după ce vor ispăși 10 ani de închisoare.

Cei doi au efectuat deja doi ani din pedeapsă, în detenţie preventivă.

Vina părinţilor

Părinţii au fost condamnaţi pentru omor prin imprudenţă, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei legale de a controla acţiunile copilului lor, care avea 15 ani la momentul faptelor.

La procesul ei, Jennifer Crumbley a mărturisit că soţul ei a adus, cu câteva zile înainte de masacru, un pistol Sig Sauer de calibrul 9 mm drept cadou de Crăciun anticipat. Ea a povestit că şi-a dus fiul la un poligon de tir a doua zi.

În ciuda convocării părinţilor la liceu în ziua tragediei – profesorii descoperiseră un desen „alarmant” pe masa lui Ethan Crumbley şi i-au sfătuit să-l ducă la tratament psihologic -, au plecat fără să-l ia acasă.

Minor la momentul faptelor, Ethan Crumbley a fost judecat ca adult şi condamnat în decembrie la închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării anticipate.

Adolescentul a ucis două fete şi doi băieţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, dar a şi rănit alţi şase elevi şi un profesor.

Atac armat la un liceu din SUA. Cel puțin o persoană a fost ucisă

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte câteva au fost rănite într-un atac armat care a avut loc joi la un liceu din statul american Iowa.

Potrivit presei americane, incidentul a avut loc la liceul Perry în ceea ce urma să fie prima zi a semestrului de primăvară, conform calendarului districtului şcolar.

Locul a fost „securizat” la ora locală 9.30 (15.30 GMT), a relatat televiziunea ABC, citând oficiali din comitatul Dallas. Poliţia urma să ţină un briefing de presă la 10.00 (16.00 GMT).

Candidatul republican la preşedinţie Vivek Ramaswamy era programat să ţină un miting în Perry, dar a schimbat evenimentul cu unul de rugăciune după informaţiile despre atacul armat, a declarat un purtător de cuvânt al campaniei sale.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

MAE intervine după violențele din Irlanda de Nord: zeci de români asistați, copii evacuați și titluri de călătorie emise

Autoritățile române spun că prioritatea misiunilor diplomatice a fost asigurarea siguranței cetățenilor și menținerea legăturii cu familiile afectateMinisterul Afacerilor Externe a anunțat că a...

Bruxelles accelerează extinderea: Moldova și Ucraina intră în faza concretă a negocierilor de aderare

Decizia de la Bruxelles marchează trecerea de la angajamentele politice la începutul efectiv al discuțiilor tehnice, privind alinierea legislației celor două țări la standardele...

Pleacă liderul FCSB! Marica ridică semne de întrebare despre transferul lui Olaru

Ciprian Marica consideră că o eventuală plecare a lui Darius Olaru la Union Saint-Gilloise ar reprezenta o pierdere importantă pentru FCSB și se declară...
Ultima oră
Pe aceeași temă