17.2 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăPoliticăVasile Dîncu, la reuniunea miniștrilor Apărării din NATO

Vasile Dîncu, la reuniunea miniștrilor Apărării din NATO

Vasile Dîncu participă, astăzi şi mâine, la reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre NATO care se va desfăşura la Cartierul General al alianţei din Bruxelles.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale (MapN), reuniunea reprezintă un reper important în planul pregătirii deciziilor ce vor fi adoptate de liderii statelor aliate la Summitul de la Madrid care va avea loc pe 29 şi 30 iunie.

Agenda reuniunii miniștrilor de Apărare din NATO

“Agenda evenimentului este deosebit de consistentă, în contextul evoluţiilor de securitate în relaţie cu spectrul unei acţiuni ofensive a Rusiei la adresa Ucrainei. Dezbaterile vor aborda, ca teme centrale, situaţia de securitate generată de comportamentul agresiv al Rusiei în vecinătatea flancului estic al NATO şi implicaţiile pentru securitatea Euro-Atlantică, precum şi aspectele subsumate continuării procesului de adaptare a posturii de descurajare şi apărare a Alianţei la noile condiţii din plan securitar”, se arată în comunicatul citat.

Reuniunea se va desfăşura în formatul a cinci sesiuni de lucru.

Miercuri este planificată o reuniune în formatul Grupului de Planificare Nucleară/NPG, urmată de două reuniuni ale Consiliului Nord-Atlantic dedicate situaţiei de securitate din Ucraina şi evoluţiilor pe palierul descurajării şi apărării, respectiv repartizării echitabile a responsabilităţilor, finanţării NATO, viitorului Concept Strategic (NSC).

Joi, este programată o întâlnire cu partenerii din Georgia şi Ucraina, context în care urmează să se exprime sprijinul politic pentru aceste două state aspirante, pe fondul înrăutăţirii situaţiei de securitate de la graniţele Ucrainei. Totodată, se vor evalua eforturile acestora în domeniul apărării, în vederea întăririi cooperării practice pe linia coordonatelor Agendei NATO 2030.

Ultima sesiune este dedicată consultărilor aprofundate cu partenerii consacraţi, Finlanda şi Suedia, context în care vor fi abordate cooperarea şi perspectiva de dezvoltare a parteneriatului strategic NATO-UE.

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, este invitat să prezinte proiectul Busolei Strategice a UE în siajul eforturilor de asigurare a complementarităţii cu abordările strategice la nivelul alianţei pentru elaborarea Conceptului Strategic al NATO.

În marja reuniunii, ministrul Dîncu va participa la ceremonia de semnare a scrisorii de aderare a României la proiectul NATO Air Battle Decisive Munitions (ABDM), dezvoltat de Divizia de Investiţii pentru Apărare a NATO (IS-DI). 

Citește și:

Iohannis, azi la Paris, mâine la Bruxelles

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Iohannis a numit-o pe Monica-Cecilia Sitaru ambasadoarea României în 11 țări africane

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 17 mai 2024, un decret prin care Monica-Cecilia Sitaru, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Spitalul “Foişor”, actualizare cu privire la starea de sănătate a lui Florin Piersic

Actorul Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic vineri, starea sa generală fiind stabilă, fără modificări semnificative faţă de zilele anterioare, au informat reprezentanţii Spitalului...
Ultima oră
Pe aceeași temă