19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăPoliticăLegea offshore va intra la vot miercuri

Legea offshore va intra la vot miercuri

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a informat, luni, că legea offshore va fi votată miercuri şi va fi transmisă „imediat” la Camera Deputaţilor, evidenţiind că orice modificare la acest act normativ trebuie negociată şi agreată în coaliţia de guvernare, potrivit Agerpres.

„Deja avem plenul de miercuri pregătit. Dacă era gata astăzi, era pregătit plenul pentru astăzi. Dacă nu, miercuri este plen pregătit pentru legea offshore, va fi votată miercuri şi va merge imediat la Camera Deputaţilor.

Iniţiatorii au venit cu o formă, orice modificare trebuie agreată în coaliţie, pentru că altfel nu va trece. Din ce am văzut eu până acum, nu (sunt modificări la lege).

În acest moment, ceea ce avem este o lege offshore, dacă se doresc modificări, repet, ca să aibă succes să treacă, trebuie să fie negociate în coaliţie, altfel nu are sens, le vom discuta degeaba”, a precizat Cîţu, după şedinţa Biroului permanent.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă: Ziua Victoriei este 8 mai, ca în NATO, nu 9 mai, ca în Rusia

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj dedicat Zilei Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, mesaj în care subliniază...

Rusia oferă la export avionul Su-35, drept rival pentru modelul american F-35. Țările NATO, inclusiv România, cumpără F-35

Exact în momentul în care țările NATO cresc cererile de a cumpăra avioane de luptă F-35, produse de SUA, Rusia anunță că își menține...
Ultima oră
Pe aceeași temă