9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPoliţia a schimbat încadrarea juridică în cazul bătăii de la Liceul „Eugen...

Poliţia a schimbat încadrarea juridică în cazul bătăii de la Liceul „Eugen Lovinescu”

Iniţial, dosarul fusese deschis pentru loviri şi alte violenţe.

“În urma audierilor şi activităţilor procedurale desfăşurate în cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. Nu au fost dispuse măsuri preventive, persoanele implicate fiind cercetate în stare de libertate”, anunţă Poliţia Capitalei.

Poliţiştii i-au identificat, miercuri seară, şi pe ultimii doi tineri implicaţi în agresiunea de la Liceul Teoretic „Eugen Lovinescu” din Capitală. Aceştia au fost duşi la audieri.

Potrivit Poliţiei Capitalei, incidentul s-a petrecut în jurul ore 14.00, când doi elevi de clasa a XI-a de la Liceul Teoretic „Eugen Lovinescu” au fost bătuţi de alţi trei băieţi.

„La faţa locului au ajuns de urgenţă echipaje de ordine şi siguranţă publică ale Secţiei 25 Poliţie şi echipaj de prim-ajutor. Cei doi tineri au fost conduşi la spital pentru evaluare. La acest moment se efectuează audieri în vederea stabilirii contextului în care s-a produs agresiunea. Cei doi tineri au fost transportaţi pentru examinare la o unitate pediatrică. Se efectuează cercetări sub aspectul săvărşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe şi pentru identificarea tuturor persoanelor implicate”, a transmis Poliţia Capitalei.

Conflictul dintre cei cinci ar fost generat de o dispută verbală anterioară, mai precizează autorităţile.

Miercuri în jurul.orei 12.00, între trei dintre băieţii implicaţi în conflict a avut loc o ceartă, motiv pentru care  au fost conduşi la direcţiune. În prezenţa părinţilor şi a unui echipaj de poliţie de la secţie, conflictul a fost mediat şi nicio persoană nu a dorit să formuleze plângere.

Nefiind vorba despre altceva decât jigniri, nu a fost luată nicio măsură, considerându-se că intervenţia conducerii şcolii este suficientă.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă