15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăPeste 2,4 milioane vor primi sprijin 250 lei la două luni și...

Peste 2,4 milioane vor primi sprijin 250 lei la două luni și în 2023

În 2023, peste 2,4 milioane de români vor primi sprijin 250 de lei, la fiecare două luni, pentru alimente, anunţă premierul Nicolae Ciucă într-un mesaj pe Facebook.

De asemenea, adaugă premierul, aproximativ patru milioane de români vor beneficia, în lunile februarie şi septembrie, de 700 de lei pentru plata facturilor la energie, la nivelul fiecărei gospodării.

“În contexte economice dificile, este datoria noastră să ajutăm categoriile vulnerabile. Am făcut-o în 2022 şi vom continua şi anul acesta. Am identificat modalităţi prin care acest sprijin să fie acordat de Guvern prin fonduri europene, astfel încât să putem veni direct în ajutorul cât mai multor cetăţeni”, afirmă Ciucă, conform agerpres.ro.

Peste două milioane de români vor primi sprijin câte 250 lei și în 2023, dar și în mediul școlar se vor acorda ajutoare

De asemenea, premierul completează că “pentru cei din medii defavorizate, peste 400.000 de elevi vor fi ajutaţi cu 500 lei pentru achiziţia de rechizite şi îmbrăcăminte în anul şcolar 2022-2023, iar mamele cu nou-născuţi vor primi un tichet social de 2.000 de lei”.

“O guvernare responsabilă este aceea care are grijă de toţi cei aflaţi în nevoie, prin cele mai rapide şi eficiente modalităţi, fără a destabiliza însă bugetul statului şi fără a stopa investiţiile. Programele prin fonduri europene sunt o soluţie pe care vom continua să o accesăm în mod inteligent şi cu rezultate vizibile pentru români”, arată Nicolae Ciucă.

Sistemul educațional ne pregătește pentru o piață a muncii care nu va mai exista

Sistemul educațional trebuie să țină pasul cu cerințele din piața muncii și să formeze viitorii angajați. Raluca Jianu, CEO Narada, ne-a descris într-un interviu în ce măsură corespunde sistemul educațional cu cerințele actuale din piața muncii.

Un nou an școlar tocmai se pregăteșe să ia startul. Cum a arătat anul școlar 2021-2022 din punct de vedere al carențelor din educație, mai ales că a fost și un an de revenire în școli?

Finalul de an şcolar 2020-2021 a fost în continuare perturbat de pandemie, iar elevii şi profesorii au intrat în anul şcolar 2021-2022 cu multe incertitudini şi cu o lipsă de coordonare. Dacă ar fi să ne uităm ca şi la structura unui business nu au putut fi planificate lucrurile pe o perioadă mai mare de timp, tranziţia de la un scenariu la altul bulversând atât profesorii, cât şi elevii. Revenirea fizică la şcoală a fost cu siguranţă ceva nou atât pentru elevi, cât şi pentru profesori, în ceea ce priveşte readaptarea la formatul de predare clasic. Dacă ne uităm la cifre, retrospectiv pentru încheierea anului şcolar, vedem după cum afirma însuşi Ministrul Educaţiei, că generația 2022 este una dramatică. Din generația 2022, din care aproape 204 mii de copii au intrat în clasa I în anul 2010, doar 84.880 de elevi au reușit să promoveze Bacalaureatul. Totodată, 42% dintre elevii din România sunt analfabeți funcțional, respectiv nu pot interpreta o informație și nu pot avea propriile idei. Și, din păcate, abandonul şcolar a crescut la toate nivelurile de învăţământ. Cu aceste statistici considerăm că educaţia în România nu mai poate fi amânată, iar soluţiile pentru saltul la o educaţie de calitate, modernă, trebuie gândite, construite şi aplicate cu rapiditate.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă