22.1 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSocialJustițiePeste 12.000 de parfumuri false, în valoare de peste 7 milioane de...

Peste 12.000 de parfumuri false, în valoare de peste 7 milioane de lei, confiscate de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria, mai multe cutii ce conțineau 12.066 flacoane de parfumuri, toate purtând însemnele unor firme consacrate şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.

Conform sursei citate, joi dimineaţă, în jurul orei 07,30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetăţean bulgar, în vârstă de 42 de ani, care se afla la volanul unui ansamblu rutier format din camion şi remorcă, ambele înmatriculate în Bulgaria.

„Şoferul transporta coletărie, conform documentelor de însoţire a mărfii, pe ruta Bulgaria-Polonia. Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, poliţiştii de frontieră doljeni au descoperit, în compartimentul pentru marfă al mijlocului de transport, printre colete, mai multe cutii de carton ce conţineau mii de flacoane cu parfum, inscripţionate cu mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute”, arată IGPF.

În urma inventarierii bunurilor, a rezultat cantitatea totală de 12.066 flacoane cu parfum, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute, pentru care şoferul nu a putut prezenta documente de provenienţă.

Bunurile, în valoare totală estimată de 7.239.600 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Faţă de cetăţeanul bulgar se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, faptă prevăzută de art. 102 din Legea 84/1998.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă