Armata Statelor Unite va introduce un program anual de testare a nivelului de testosteron pentru militarii care au depășit vârsta de 30 de ani.
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, afirmă că inițiativa are scopul de a menține personalul militar într-o condiție fizică și psihică optimă, însă decizia a stârnit reacții critice din partea unor parlamentari și experți în sănătate.
Anunțul a fost făcut printr-un mesaj video publicat pe platforma X, intitulat „Ministerul Războiului cu nivel ridicat de testosteron”.
„Autorizez un nou program de screening pentru a depista deficitul de testosteron în rândul militarilor noștri, pentru a ne asigura că aveți nivelurile adecvate de testosteron care vă permit să dați tot ce aveți mai bun”, a declarat Pete Hegseth.
Conform noilor reguli, testarea va avea loc în cadrul controlului medical anual, începând cu vârsta de 30 de ani.
Militarii mai tineri vor putea solicita investigația în mod voluntar. Cei diagnosticați cu deficit hormonal vor avea posibilitatea să urmeze tratament, costurile fiind suportate de armată.
Specialiștii cer explicații privind fundamentarea programului
Șeful Pentagonului susține că măsura nu urmărește creșterea artificială a performanțelor militare, ci menținerea capacităților naturale ale soldaților.
„Această inițiativă nu este despre îmbunătățirea artificială a performanței voastre, ci despre recăpătarea și optimizarea capacităților voastre naturale, despre păstrarea longevității voastre și despre asigurarea faptului că dispuneți de bazele biologice necesare pentru a rezista în luptă”, a afirmat Pete Hegseth.
Oficialul american nu a precizat dacă programul va include și femeile din forțele armate, deși nivelul de testosteron scade și în cazul acestora odată cu înaintarea în vârstă.
Noua politică a Pentagonului a atras critici din partea unor experți și parlamentari, care solicită clarificări privind baza științifică a măsurii.
Specialiștii subliniază că diagnosticul unui deficit de testosteron necesită evaluări medicale complexe și nu poate fi stabilit în urma unei singure analize.
Programul se înscrie în seria măsurilor promovate de Pete Hegseth pentru creșterea standardelor fizice din armata americană.
Într-un discurs susținut anul trecut la baza militară Quantico, acesta a criticat dur militarii supraponderali și „generalii și amiralii grași întâlniți pe coridoarele Pentagonului”.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.