26.1 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăPoliticăPartidele sunt așteptate să prezinte vineri soluția pentru depășirea crizei politice. Nicușor...

Partidele sunt așteptate să prezinte vineri soluția pentru depășirea crizei politice. Nicușor Dan cere o majoritate și responsabilitate

Partidele parlamentare sunt așteptate, vineri, să prezinte președintelui Nicușor Dan o soluție pentru depășirea crizei politice, după consultările de la Cotroceni și negocierile purtate între liderii formațiunilor. Singura certitudine este formarea unui guvern minoritar pro-occidental, în timp ce rămâne neclar dacă acesta va fi construit în jurul partidelor de dreapta sau al PSD.

Președintele Nicușor Dan a declarat că așteaptă de la partidele politice o majoritate și o propunere clară pentru formarea Guvernului, obiectivul fiind învestirea unui nou Executiv până la finalul sesiunii parlamentare. „Eu aştept ca partidele să vină la mine cu majoritate. Cred că după două luni, noi toţi, cetăţenii, în ţara asta, putem să aşteptăm de la partidele politice o propunere de majoritate”, a afirmat șeful statului.

În prezent, PSD și USR își mențin pozițiile divergente privind participarea la guvernare. Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat că „să laşi PSD să guverneze singur acum ar fi o imensă greşeală”, în timp ce președintele PSD, Sorin Grindeanu, a acuzat „exhibiţionismul moral al unora”, susținând că „unele partide nu au vrut nicio clipă să lase din braţe funcţiile şi privilegiile” și că guvernarea este posibilă și fără USR.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a transmis că este necesară găsirea unei soluții pentru depășirea blocajului politic. Acesta a arătat că, deși pozițiile partidelor par ireconciliabile, trebuie ajuns la un acord deoarece „nu putem să închidem ţara”.

Criza politică s-a accentuat după cele două încercări de desemnare a unui premier. Eugen Tomac și-a depus mandatul după ce nu a reușit să obțină o majoritate parlamentară, iar ulterior Adrian Veștea a fost desemnat fără consultarea PNL. Guvernul propus de acesta a fost susținut de PSD, însă PNL, USR și UDMR au anunțat că nu îl votează, iar Executivul a fost respins în Parlament, obținând 189 de voturi, față de cele 233 necesare.

Înaintea votului din Parlament, Adrian Veștea a negociat cu liderul AUR, George Simion, care a condiționat susținerea formațiunii de o declarație a președintelui Nicușor Dan potrivit căreia AUR nu este un partid extremist. Declarația nu a fost făcută, iar joi seară șeful statului a reiterat că AUR nu este o formațiune pro-occidentală. După consultările de marți cu toate formațiunile parlamentare, Nicușor Dan a anunțat că România va avea o guvernare și un guvern minoritar pro-occidental.

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite

Platforma Conservatoare din PNL își lansează Manifestul și cere reafirmarea identității liberal-conservatoare a partidului

Platforma Conservatoare din interiorul PNL și-a prezentat Manifestul, în care susține că partidul traversează „un moment de răscruce” și avertizează asupra riscului îndepărtării de...

BNR estimează o scădere puternică a inflației în trimestrul al treilea din 2026

Banca Națională a României își menține estimarea potrivit căreia rata anuală a inflației va înregistra o scădere semnificativă în trimestrul al treilea din 2026.Potrivit...

Tragedie pe Valea Oltului. Un bărbat a murit, după ce un bolovan s-a prăbușit peste mașina în care se afla

Intervenția echipajelor de urgență s-a desfășurat în condiții dificile, iar autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele în care bolovanul s-a desprins de pe versantUn...
Ultima oră
Pe aceeași temă