30.5 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăInternaționalPapa Leon al XIV-lea vrea să fie mediator pentru războaiele din lume

Papa Leon al XIV-lea vrea să fie mediator pentru războaiele din lume

Papa Leon al XIV-lea se oferă drept mediator pentru războaiele din lume. „Voi face tot posibilul pentru a mă asigura că această pace se răspândește”, a promis noul papă. De asemenea, Leon a avut un mesaj pentru creștinii din Orient cărora le-a cerut să nu-și „abandoneze” pământurile, potrivit Reuters.

Papa Leon al XIV-lea le-a mulțumit miercuri creștinilor din Orientul Mijlociu, care „perseverează și rezistă în țările lor, fiind mai puternici decât ispita de a abandona aceste ținuturi”, potrivit Le Figaro.

Creștinii din Asia sunt minorități mai mult sau mai puțin semnificative în Irak, Siria, Israel, Gaza, Liban, Iran, Turcia, India și Pakistan. De-a lungul timpului, aceștia au fost discriminați, uneori exterminați. Din cei 2,4 milioane de locuitori ai Fâșiei Gaza, aproximativ o mie sunt creștini, majoritatea ortodocși. De asemenea, aproximativ 135 sunt catolici care s-au refugiat în complexul parohiei Sfânta Familie din orașul Gaza în primele zile ale războiului dintre Israel și Hamas.

„Creștinilor trebuie să li se ofere posibilitatea, și nu doar în vorbe, de a rămâne pe pământurile lor cu toate drepturile necesare pentru o existență sigură”, a insistat Papa.

Noul Papă vrea să facă tot posibilul ca pacea să se răspândească

Leon al XIV-lea a mai spus miercuri că se oferă drept mediator pentru inamicii din războaie.

„Sfântul Scaun este disponibil pentru ca dușmanii să se poată întâlni și privi în ochi, pentru ca oamenii să poată redescoperi speranța și demnitatea, demnitatea păcii”, a transmis Papa.

Șeful Bisericii Catolice s-a referit la numeroasele conflicte în desfășurare „de la Țara Sfântă la Ucraina, de la Liban la Siria, de la Orientul Mijlociu la Tigray”, în Etiopia, „și în Caucaz”.

„Voi face tot posibilul pentru a mă asigura că această pace se răspândește. Poporul vrea pace și, cu mâna pe inimă, le spun conducătorilor poporului: haideți să ne întâlnim, să vorbim, să negociem! Războiul nu este niciodată inevitabil, armele pot și trebuie reduse la tăcere, pentru că nu rezolvă problemele, ci le agravează”, a promis noul papă.

Urmărește România Liberă pe X,  Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

UE interzice distrugerea hainelor și încălțămintei nevândute. Noile reguli intră în vigoare și schimbă industria textilă

Comisia Europeană încurajează companiile să recurgă la soluții precum revânzarea, recondiționarea, donarea sau reutilizarea produselorUniunea Europeană introduce, de la 19 iulie, un nou set...

Alina Gorghiu: Despre viitorul PNL am aflat de la TV. Critici privind anunțul listelor comune cu USR

Deputatul PNL Alina Gorghiu afirmă că a aflat de la televizor despre decizia privind viitorul Partidului Național Liberal și susține că anunțul referitor la...

Cod roșu de furtună în București. ANM anunță vijelii puternice, grindină și ploi torențiale

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică după-amiază o avertizare nowcasting Cod roșu pentru municipiul București, din cauza unor fenomene meteo severe. Alerta...
Ultima oră
Pe aceeași temă