16.5 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSocialEvenimentOrdine false de chemare la încorporare circulă în România

Ordine false de chemare la încorporare circulă în România

Ordine false de chemare la încorporare circulă în România, avertizează Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Un asemenea mesaj fals este acum cercetat de autoritățile din județul Dâmbovița.

Avertismentul postat de MApN pe internet este următorul:

“Încă un fals grosolan ne-a fost semnalat de o serie de cetățeni din județul Dâmbovița.
Documentul din imagine, fals de la un capăt la altul, se pretinde a fi un așa-zis ordin de chemare la mobilizare emis de Centrul Militar Județean Dâmbovița. Nimic din ceea ce se poate citi în acest document nu corespunde realității. Am sesizat autoritățile competente pentru investigarea acestui fals, creat cu intenția evidentă de a manipula și crea panică.

Vă rugăm să vă informați din surse oficiale!”

Avertismentul transmis de MApN a generat foarte multe comentarii pe internet. Unii dintre cei care au comentat remarcă folosirea greșită în text a unor cuvinte și deduc, pe baza acestei observații, că autorii acestui mesaj fals ar fi “rusofoni”.

Intensificarea fenomenului fake news în România este evident legată de atacul Rusiei asupra Ucrainei. După cum se știe, Ucraina a decis mobilizarea tuturor bărbaților între 18 și 60 de ani. Acești bărbați nu mai au voie să părăsească teritoriul Ucrainei. Acesta este motivul pentru care refugiații care intră în România sunt doar femei, copii și bătrâni.

Mobilizarea rezerviștilor în România este posibilă conform legii, dar această mobilizare se decide doar în caz de război. Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a explicat că este puțin probabil ca România să intre în război, în ciuda faptului că țara vecină, Ucraina, este în război cu Rusia.

Se face încorporare în caz de război, dar un război în România este puțin probabil

“Nu este în acest moment previzibil acest moment, dar acest moment ar putea să fie în condiţiile în care NATO intră în stare de război, în care se activează Articolul 5. Adică, în cazul în care România este agresată – un teritoriu NATO. Ceea ce este puţin probabil pentru că, după cum vedeţi, Vladimir Putin pare că are accente ilogice în acest moment, că face nişte lucruri total iraţionale, însă nu cred că îşi poate permite un conflict cu NATO. Este un potenţial de 10 la 1 faţă de Rusia, tehnologic, economic. Războaiele nu se câştigă prin voinţă de putere sau prin acumularea de forţe militare spre un teritoriu, se câştigă economic”, a explicat ministrul Vasile Dîncu.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Robert Kennedy Jr., nepotul lui John F. Kennedy, are probleme serioase de sănătate înainte de alegerile prezdențiale

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american John F. Kennedy şi candidat independent la preşedinţia Statelor Unite, a suferit de grave probleme de sănătate...

Biden, dialog cu Iohannis – filmul mut continuă

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Klaus Iohannis a anunțat că a avut o discuție relativ scurtă cu liderul de la Casa Albă, Joe Biden. Cei doi...

Rafila dă o veste bună pentru tratamentul cancerului: se înființează primul centru de Protonoterapie din Europa de Sud-Est

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că joi a fost demarat studiul de piaţă pentru construcţia, la Institutul Oncologic Bucureşti, a primului Centru Naţional...
Ultima oră
Pe aceeași temă