Ucraina a solicitat aderarea la UE în primele săptămâni ale invaziei ruse din februarie 2022 și a obținut statutul de țară candidată în același an
Premierul ungar Viktor Orban l-a acuzat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski că folosește presiunea morală pentru a forța statele membre ale Uniunii Europene să sprijine parcursul european al Ucrainei. Declarațiile liderului de la Budapesta vin pe fondul unei retorici tot mai tensionate între cele două țări și într-un moment în care Ungaria își consolidează discursul eurosceptic, în perspectiva alegerilor legislative din 2026, notează Kyiv Independent.
„Zelenski își repetă tactica clasică de șantaj moral pentru a determina alte state să susțină eforturile sale de război”, a transmis Orban, într-un mesaj publicat pe platforma X. Premierul ungar a adăugat că Budapesta „nu are nici o datorie morală” de a sprijini candidatura Ucrainei la Uniunea Europeană și a avertizat că deciziile privind extinderea blocului comunitar, se iau exclusiv prin vot unanim al statelor membre.
„Nici o țară nu a fost admisă în Uniune prin constrângere și nici acum nu va fi o excepție. Regulile tratatelor europene sunt clare: aderarea nu se decide prin presiuni, ci prin acordul tuturor statelor”, a subliniat el.
Ucraina a solicitat aderarea la UE în primele săptămâni ale invaziei ruse din februarie 2022 și a obținut statutul de țară candidată în același an. Ungaria, membră a Uniunii cu drept de veto asupra procesului de extindere, s-a poziționat constant împotriva unor decizii favorabile Kievului, fie prin blocarea, fie prin amânarea pachetelor de sprijin militar și financiar.
Guvernul lui Orban a fost criticat în repetate rânduri de instituțiile europene, pentru apropierea de Kremlin și pentru slăbirea statului de drept. De-a lungul războiului, premierul ungar a evitat să adopte un ton critic la adresa Moscovei și a preluat frecvent elemente din discursul oficial rus.
În acest context, mesajul său la adresa lui Zelenski se înscrie într-o strategie politică internă mai amplă, în care Bruxelles-ul și Kievul sunt prezentate drept factori de presiune externă, iar Budapesta își reafirmă poziția suveranistă în fața electoratului.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube