22.9 C
București
marți, 23 iulie 2024
AcasăȘtirile zileiO rețea de restaurante oferă meniuni gratuite pentru personalul medical

O rețea de restaurante oferă meniuni gratuite pentru personalul medical

O mare rețea de restaurante, prezentă și în România, oferă 14.000 de meniuri din partea casei în semn de apreciere pentru personalul medical implicat în campania contra pandemiei.

Astfel, în luna aprilie, personalul medical din spitale, din cadrul serviciilor de ambulanță din șapte județe din țară și Centrul Municipal Integrat pentru Situații de Urgență București beneficiază de meniuri McDonald’s.

„Cu sprijinul  Fundației pentru SMURD, cele 14.000 de meniuri sunt oferite personalului din 19 centre din țară, din București, Iași, Cluj, Timișoara, Sibiu, Ploiești și Constanța, printre care 10 Spitale Clinice de Urgență, 7 Servicii Județene de Ambulanță, Centrul Municipal Integrat pentru Situații de Urgență București, precum și voluntarii Fundației pentru SMURD”, precizează un comunicat de presă transmis miercuri, 28 aprilie 2021.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă