Guvernul Suediei a anunțat miercuri un acord neobișnuit dar pragmatic: până la 600 de deținuți suedezi vor fi transferați într-o închisoare din Estonia, începând cu iulie 2025, pentru a reduce presiunea uriașă asupra sistemului penitenciar intern, aflat la limita colapsului, scrie Reuters.
Acord între Suedia și Estonia
Penitenciarul din orașul estonian Tartu va fi pus integral la dispoziția Suediei, a declarat ministrul justiției Gunnar Strömmer. Acordul vizează bărbați peste 18 ani condamnați pentru infracțiuni grave, inclusiv omor și abuzuri sexuale. Înțelegerea necesită aprobarea parlamentelor din ambele țări.
Sistemul nostru penitenciar este supus unei presiuni extreme. Avem nevoie urgentă de soluții pentru extinderea capacității, a spus Strömmer într-o conferință de presă.
Costurile vor fi de 8.500 de euro pe lună pentru fiecare deținut transferat în Estonia, cu mult sub media de 11.500 de euro cheltuiți lunar în Suedia.
Măsura vine pe fondul unei exploziei criminalității legate de bande, care a dus în ultimul deceniu la înăsprirea pedepselor și la o creștere constantă a numărului de persoane încarcerate.
CITEȘTE ȘI – Bulgaria îndeplinește toate condițiile de aderare la zona euro, transmite Comisia Europeană
În luna mai, peste 7.300 de deținuți ocupau doar 5.235 de celule — adică o rată de ocupare de 141%, conform datelor oficiale. Prognozele indică faptul că, în ritmul actual, peste 30.000 de persoane ar putea fi închise în Suedia în următorul deceniu.
Modelul nu este o premieră în Europa: Belgia și Norvegia au închiriat spații carcerale în Olanda, iar Danemarca a încheiat un acord controversat cu Kosovo, criticat dur de organizațiile pentru drepturile omului.
În cazul Suediei, autoritățile speră că această soluție temporară va oferi sistemului penitenciar o „gură de aer” necesară, în timp ce se pregătesc planuri pentru extinderea infrastructurii de detenție pe termen lung.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube