13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSănătateNumărul de paturi de la terapie intensivă pentru nou-născuți va crește prin...

Numărul de paturi de la terapie intensivă pentru nou-născuți va crește prin PNRR

Numărul de paturi de terapie intensivă pentru nou-născuți va creşte cu 124 printr-un program realizat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă(PNRR), iar alte 90 vor fi dotate complet, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

“Pentru dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti publice în secţiile de terapie intensivă pentru nou-născuţi sunt cinci obiective majore. (…) Vom creşte cu 124 de paturi, faţă de cele existente dotate complet. La cel de-al doilea obiectiv va fi şi completarea dotării existente în momentul de faţă pentru încă 90 de paturi”, a precizat Rafila, potrivit agerpres.ro.

Potrivit acestuia, vor fi amenajate în cadrul aceluiaşi proiect şi opt centre regionale pentru formarea resursei umane.

“Fără resursă umană calificată toate aceste lucruri sunt inutile. Cel de-al treilea obiectiv al acestui proiect este amenajarea, organizarea unor centre de formare. Opt centre de formare regională acolo unde există instituţii universitare sau există formatori care pot să pregătească specialişti în domeniu. Nu este un lucru uşor, durează. Nu trebuie să uităm că aceste structuri trebuie să funcţioneze în program permanent”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Numărul de paturi de la terapie intensivă pentru nou-născuți va fi crescut prin PNRR, un alt obiectiv fiind achiziționarea de unități mobile de terapie intensivă

Un alt obiectiv din cadrul programului este realizarea screeningului pentru prevenţia marformaţiilor congenitale cardiace, dar şi a altor afecţiuni.

“Al patrulea obiectiv – screeningul şi prevenţia malformaţiilor congenitale cardiace. (…) Este bine ca toţi copiii să beneficieze de posibilitatea de a face un astfel de screening şi pentru alte afecţiuni, de exemplu retinopatia de prematuritate. Această componentă oferă 260.000 de euro pentru screening pentru maternităţile de grad 3, iar pentru maternităţile de grad 2 – 45.000 de euro”, a explicat Alexandru Rafila.

Ministrul a adăugat că urmează să se achiziţioneze 12 unităţi mobile de terapie intensivă neonatală, care sunt “extrem de importante pentru ca un copil să poată să ajungă într-una dintre maternităţile de grad 3 în condiţii de siguranţă”.

Conform medicului Cătălin Cîrstoveanu de la Spitalul “Marie Curie”, ţara noastră, în mod normal, la o populaţie de 20 milioane, are nevoie de aproximativ 400 de paturi de terapie intensivă nou-născuţi.

“Problema noastră este că avem în jur de 200 – 250, cu mare îngăduinţă. (..) Este o problemă pe care o avem de când ne ştim noi. Nu am făcut nimic noi ca ţară pentru asta, iar astăzi este un lucru foarte important. (…) Încercăm să creăm minimum 100 de paturi. Noi ne dorim 124 de paturi. (…) Paturile pe care le avem astăzi şi le numim de terapie intensivă, noi le numim de terapie intensivă, dar cu toţii ştim că nu toate sunt chiar paturi de terapie intensivă pentru că nu toate sunt utilate cum trebuie”, a afirmat Cîrstoveanu.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă