26.2 C
București
marți, 16 iunie 2026
AcasăInternaționalNoi detalii cu privire la atacul din Graz: Bombă artizanală găsită la...

Noi detalii cu privire la atacul din Graz: Bombă artizanală găsită la domiciliul atacatorului

Anchetatorii austrieci au anunțat marți seară descoperirea unei bombe artizanale la domiciliul autorului atacului armat de la un liceu din Graz.

Dispozitivul nu era funcțional, potrivit informațiilor furnizate de agenția Reuters.

Tânărul de 21 de ani, înarmat cu o pușcă și un pistol, a deschis focul asupra elevilor și profesorilor din fostul său liceu din Graz, înainte de a-și lua viața într-o baie a instituției.

Investigațiile continuă: mesaj de adio și posibile motive legate de hărțuire

Autoritățile spun că atacatorul a acționat singur și au extins cercetările la locuința sa și în mediul online, încercând să identifice motivele din spatele tragediei.

Anchetatorii au confirmat existența unui bilet de adio, în care atacatorul sugera că ar fi fost victima hărțuirii, fără a oferi însă un motiv clar pentru fapta sa.

De asemenea, a realizat un videoclip de adio pe care l-a trimis mamei sale, conform relatărilor presei locale Kronen Zeitung.

Atacul a durat 17 minute. Victime găsite pe mai multe etaje ale clădirii

Franz Ruf, directorul general al securității publice, a declarat pentru televiziunea națională ORF că între primul apel la urgență și momentul în care zona a fost securizată au trecut aproximativ 17 minute.

Victimele au fost găsite atât în interiorul, cât și în exteriorul clădirii, pe mai multe etaje.

În urma atacului, Austria a decretat trei zile de doliu național. Evenimentul a generat o solidaritate rară între partidele politice, de obicei profund divizate.

Sute de persoane s-au adunat marți seară în piața centrală din Graz pentru a-i comemora pe cei afectați. Alții au depus flori și au aprins lumânări în fața liceului.

Zeci de oameni au stat la coadă pentru a dona sânge în sprijinul răniților.

Doi români, printre victimele atacului

Ministerul Afacerilor Externe de la București a confirmat că doi cetățeni români se află printre persoanele rănite în atac.

Familiile acestora au fost informate cu privire la starea lor. Autoritățile române colaborează cu cele austriece pentru acordarea sprijinului necesar.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Simona Halep spune adio unei ere! Campioana a dezvăluit ce urmează după retragerea din tenis

La două zile după retragerea oficială din tenis, Simona Halep a transmis un mesaj emoționant în care a vorbit despre noul capitol al vieții...

Sindicatele din învățământ anunță un nou protest de amploare, programat miercuri, în fața Guvernului

Potrivit unor estimări sindicale, la manifestație ar urma să participe aproximativ 20.000 de persoaneSindicatele din învățământ anunță un nou protest de amploare, programat miercuri,...

Patronatele avertizează blocaj major la recrutarea lucrătorilor non-UE

Patronatul consideră că această prevedere descurajează explorarea unor noi piețe de recrutare și limitează diversificarea surselor de forță de muncăProcesul de recrutare a forței...
Ultima oră
Pe aceeași temă