27.7 C
București
luni, 29 iunie 2026
AcasăPoliticăNicușor Dan promite reforme în justiție, dar avertizează: Nu se pot face...

Nicușor Dan promite reforme în justiție, dar avertizează: Nu se pot face peste noapte

Șeful statului a subliniat că va exista o dezbatere reală pe tema abuzurilor reclamate

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj de prudență și echilibru, în privința schimbărilor din justiție, în cadrul unei întâlniri cu un grup de români din Londra, care i-au cerut implicare fermă pentru corectarea disfuncțiilor din sistem. Șeful statului a subliniat că va exista o dezbatere reală pe tema abuzurilor reclamate, însă modificările nu vor fi grăbite, pentru a evita soluții instabile sau superficiale.

Întâmpinat de români cu pancarte și mesaje de susținere, dar și cu scandări prin care i se cerea să „apere justiția”, Nicușor Dan a explicat că abordarea sa va fi una etapizată. Mai întâi, vor avea ocazia să vorbească cei care semnalează derapaje sau abuzuri, iar ulterior li se va oferi spațiu și celor vizați de aceste acuzații, pentru a-și susține punctele de vedere.

”Dăm microfon tuturor celor care reclamă abuzuri, după care vom da microfon celor care se vor apăra. Şi o să avem o dezbatere, să modificăm, dar nu vreau să facem asta într-o săptămână, în zece zile, în două luni, aşa, ca să fie ceva stabil”, a precizat Nicuşor Dan.

Președintele a precizat că intenționează să deschidă o dezbatere amplă, care să conducă la ajustări legislative, însă nu într-un interval foarte scurt. În opinia sa, schimbările făcute în grabă riscă să creeze noi probleme, motiv pentru care un termen de câteva luni este mai realist pentru conturarea unor soluții durabile.

În dialogul cu românii din diaspora, Nicușor Dan a fost întrebat și despre posibilitatea unei implicări mai directe în raport cu Consiliul Superior al Magistraturii, precum și despre numirea Liei Savonea la conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție, înainte de organizarea concursului și de alegerile prezidențiale. Președintele a arătat că, potrivit legii, atribuțiile sale sunt limitate în acest domeniu, indiferent de momentul în care a fost organizată procedura.

El a atras însă atenția asupra faptului că problema reală nu ține doar de calendar, ci și de lipsa contracandidaților în astfel de competiții, subliniind că, inclusiv dacă procesul ar fi avut loc mai târziu, rezultatul ar fi fost, probabil, similar.

Nicușor Dan a mai explicat că structura actuală a CSM este rezultatul unor alegeri interne în cadrul corpului magistraților, unde contează și capacitatea de a convinge colegii. În opinia sa, nu întotdeauna cei mai competenți ajung în funcții de conducere, deoarece unii aleg să nu intre în competiții sau nu își fac campanie, chiar dacă ar avea profilul profesional potrivit.

Președintele a concluzionat că vor exista schimbări în zona justiției, însă i-a îndemnat pe cetățeni să aibă așteptări realiste, avertizând că reformele profunde necesită timp, consultare și răbdare.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Autostrada A0 Nord intră în linie dreaptă, dar constructorul este avertizat să accelereze lucrările

Pasajul peste calea ferată București – Constanța, cu o lungime de 471 de metri, este executat în proporție de aproximativ 94%Lucrările pe Lotul 3...

Autostrada A0 Nord intră în linie dreaptă, dar constructorul este avertizat să accelereze lucrările

Pasajul peste calea ferată București – Constanța, cu o lungime de 471 de metri, este executat în proporție de aproximativ 94%Lucrările pe Lotul 3...

România intră sub cupola caniculei extreme: Cod roșu în aproape toată țara, temperaturi de până la 41 de grade

Specialiștii avertizează că valorile termice vor fi extreme, comparabile cu recordurile absolute pentru luna iunieUn episod sever de caniculă va afecta România începând de...
Ultima oră
Pe aceeași temă