26.8 C
București
miercuri, 24 iunie 2026
AcasăInternaționalNicolas Sarkozy, primul fost președinte francez care ajunge la închisoare: izolat într-o...

Nicolas Sarkozy, primul fost președinte francez care ajunge la închisoare: izolat într-o celulă de 9 metri pătrați la La Santé

Este un moment fără precedent în istoria celei de-a Cincea Republici: nici un fost președinte al Franței nu a mai fost încarcerat vreodată

Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, urmează să fie încarcerat marți, 21 octombrie, în celebra închisoare La Santé, aflată în centrul Parisului. Potrivit publicațiilor La Croix și Le Monde, el va fi plasat singur într-una dintre cele 15 celule ale unității de izolare, o măsură menită să-i asigure protecția și să prevină orice contact cu alți deținuți.

Avocații fostului șef de stat vor depune imediat o cerere de eliberare, iar Curtea de Apel are două luni pentru a decide. În cazul în care Sarkozy face apel, el beneficiază din nou de prezumția de nevinovăție și ar putea fi plasat în arest la domiciliu, dacă instanța nu consideră detenția indispensabilă pentru motive de securitate sau pentru evitarea contactelor cu martorii.

Închisoarea La Santé, inaugurată în 1867 și complet renovată în 2019, este una dintre cele mai aglomerate unități din Franța – găzduind peste 1.200 de deținuți, deși are doar 657 de locuri. În ciuda condițiilor grele, celula rezervată lui Sarkozy va avea aceleași dotări ca oricare alta: un pat, o masă, un mic aragaz, frigider, televizor, telefon fix și baie proprie.

Pentru siguranța sa, fostul președinte ar putea fi repartizat fie în secția de izolare, fie în zona pentru persoane vulnerabile (QPV), unde sunt ținute figuri publice, foști polițiști sau persoane implicate în dosare mediatizate.

Surse din interiorul penitenciarului afirmă că sosirea lui Sarkozy va fi gestionată cu discreție totală. Gardienii nu au primit informații oficiale despre ora la care va fi adus sau despre secția în care va fi plasat. Este, de altfel, un moment fără precedent în istoria celei de-a Cincea Republici: nici un fost președinte al Franței nu a mai fost încarcerat vreodată.

Procedura de primire va fi identică pentru toți deținuții: predarea bunurilor personale, amprentare, fotografie și o percheziție corporală de rutină, considerată obligatorie pentru motive de securitate. După formalități, Sarkozy își va putea deschide un cont la „cantina” închisorii, prin care deținuții își pot achiziționa produse alimentare, articole de igienă sau ziare.

Conform regulamentului, chiria lunară a frigiderului este de 7,5 euro, iar televizorul costă 14,15 euro, tarif ce include și pachetul de programe cu plată. Fostul președinte va avea și acces la un telefon fix, prin care poate suna la numere aprobate de administrația penitenciară.

Presa franceză scrie că Nicolas Sarkozy a venit pregătit să-și ocupe timpul, scriind o carte inspirată din două opere simbolice: „Contele de Monte Cristo” al lui Alexandre Dumas și scrisorile lui Dreyfus din exil, pe care le are în bagaj alături de o biografie a lui Iisus.

În timp ce rămâne neclar în ce zonă a închisorii va fi plasat, surse interne confirmă că orice deplasare a sa în interiorul unității va fi supravegheată strict. Fostul președinte va beneficia de o celulă privată, dar nu de privilegii speciale, un statut care marchează simbolic că nimeni, nici măcar un fost șef de stat, nu este mai presus de lege.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Congresul SUA cere retragerea forțelor americane din conflictul cu Iranul. Trump critică decizia

Senatul Statelor Unite a aprobat marți o rezoluție prin care solicită retragerea forțelor americane din conflictul cu Iranul.Documentul a trecut cu 50 de voturi...

Evaluarea Națională 2026: Elevii susțin astăzi proba la Matematică

Absolvenții clasei a VIII-a susțin marți proba scrisă la Matematică din cadrul Evaluării Naționale 2026, a doua etapă a examenului care contează pentru admiterea...

PSD decide mandatul de negociere pentru Sorin Grindeanu. Social-democrații iau în calcul un Guvern minoritar

Biroul Permanent Național al PSD se reunește de la ora 12:00 pentru a stabili mandatul de negociere al lui Sorin Grindeanu în discuțiile privind...
Ultima oră
Pe aceeași temă