17.8 C
București
sâmbătă, 20 iunie 2026
AcasăInternaționalNetanyahu: Israelul este pregătit să să pună în aplicare planul lui Trump...

Netanyahu: Israelul este pregătit să să pună în aplicare planul lui Trump de pace în Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat duminică că Israelul este pregătit să discute despre „etapa finală” a războiului din Gaza, având în vedere că gruparea palestiniană Hamas ar urma să depună armele.

Declarațiile au fost făcute de Netanyahu la începutul unei reuniuni de cabinet, după o decizie anterioară a executivului israelian de a „crește presiunea” asupra grupării islamiste, în contextul unei ofensive militare începute la 18 martie.

Netanyahu a afirmat că „presiunea militară funcționează” în Gaza, explicând că aceasta are scopul de a distruge capacitățile Hamas și de a crea condițiile pentru eliberarea ostaticilor israelieni ținuți în enclava palestiniană.

„Presiunea zdrobește capacitățile militare și guvernamentale ale Hamas”, a adăugat Netanyahu, menționând că, în urma noii ofensive, peste 900 de oameni și-au pierdut viața.

Israelul dispus să discute planul Trump pentru Gaza

În ceea ce privește o posibilă încetare a focului, Netanyahu a spus că Israelul este pregătit să discute despre o „etapă finală” în război, incluzând posibilitatea implementării planului de imigrare voluntară propus de președintele american Donald Trump.

„Hamas va depune armele. Conducătorilor săi li se va permite să plece în străinătate. Vom garanta securitatea generală în Fâșia Gaza și vom permite implementarea planului Trump”, a declarat Netanyahu, referindu-se la ideea de a strămuta cetățenii din Gaza în alte țări și de a transforma teritoriul într-o destinație turistică.

Răspuns la acuzațiile de neimplicare în cazul ostaticilor israelieni

În cadrul aceleași reuniuni, Netanyahu a respins acuzațiile că guvernul său nu ar fi preocupat de soarta ostaticilor israelieni din Gaza, subliniind că aceste afirmații sunt doar „ecouri ale propagandei Hamas”. Acesta a subliniat că gruparea islamistă încearcă să „creeze divizare” în rândul opiniei publice israeliene.

În ceea ce privește securitatea regională, Netanyahu a comentat și despre atacul cu proiectile din Liban asupra teritoriului israelian, care nu a provocat victime, dar a fost urmat de un atac israelian în Liban, soldat cu cel puțin cinci morți.

Premierul israelian a declarat că „statul libanez este responsabil pentru ceea ce părăsește teritoriul său și trebuie să se asigure că acest lucru nu se întâmplă”.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă