20.3 C
București
luni, 27 iulie 2026
AcasăInternaționalNegocieri decisive în Egipt pentru ostatici și pace în Gaza

Negocieri decisive în Egipt pentru ostatici și pace în Gaza

Negocierile de la Sharm el-Sheikh sunt considerate cruciale: dacă nu se ajunge la un acord, armata israeliană este pregătită să reia ofensiva

Negocierile indirecte dintre reprezentanții Hamas, Israelului și Statelor Unite încep luni, în stațiunea egipteană Sharm el-Sheikh, într-o nouă tentativă de a pune capăt conflictului sângeros din Fâșia Gaza și de a obține eliberarea celor 47 de ostatici israelieni, rămași în captivitate. Întâlnirile au loc cu doar câteva zile înainte de marcarea a doi ani de la atacul surpriză comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, eveniment care a declanșat actualul război, relatează AFP.

Președintele american Donald Trump, care a prezentat recent un plan de pace, a transmis un mesaj ferm negociatorilor, cerându-le „progrese rapide” și avertizând că nu va tolera întârzieri în aplicarea propunerii americane. Planul prevede un armistițiu, eliberarea ostaticilor în termen de 72 de ore, retragerea treptată a armatei israeliene din Gaza și dezarmarea Hamas. Emisarii săi speciali, Steve Witkoff și Jared Kushner, participă la discuțiile din Egipt.

Delegația israeliană, trimisă de premierul Benjamin Netanyahu, va lua parte la primele negocieri directe cu Khalil Al-Hayya, principalul negociator al Hamas, care a sosit duminică seara la Sharm el-Sheikh. Reluarea dialogului vine după luni de tentative eșuate de mediere din partea SUA, Egiptului și Qatarului.

Hamas a transmis că este pregătită să înceapă imediat schimburile de prizonieri și să pună capăt ostilităților, cu condiția ca Israelul să suspende operațiunile militare și de supraveghere aeriană și să se retragă din orașul Gaza. La rândul lor, forțele Hamas ar urma să înceteze atacurile. Totuși, gruparea nu a comentat punctul cel mai sensibil al planului american, dezarmarea, subiect pe care Netanyahu insistă că îl va impune, fie prin negocieri, fie prin forță militară.

În pofida apelurilor la calm, armata israeliană a continuat atacurile în weekend: aproape 80 de palestinieni au fost uciși în ultimele două zile, potrivit Apărării Civile din Gaza. Netanyahu a declarat că susține principiile planului Trump, dar armata va rămâne în control asupra unei mari părți a Fâșiei, aproximativ 75% din teritoriu. Președintele american a confirmat că Israelul a acceptat o „primă linie de retragere” între 1,5 și 3,5 kilometri în interiorul Gazei.

În paralel, Hamas insistă asupra unei retrageri totale și dorește să fie parte activă în discuțiile privind viitorul politic al enclavei, chiar dacă planul american exclude explicit orice rol al mișcării în guvernarea locală, prevăzând exilul combatanților.

Negocierile de la Sharm el-Sheikh sunt considerate cruciale: dacă nu se ajunge la un acord, armata israeliană este pregătită să reia ofensiva. Șeful Statului Major, Eyal Zamir, a avertizat că „lupta va continua” în lipsa unui progres diplomatic.

Atacul Hamas din 7 octombrie 2023 a provocat moartea a 1.219 persoane în Israel, în principal civili, iar 47 dintre cei 251 de ostatici răpiți atunci, sunt încă în viață în Gaza. În cei doi ani de conflict, ofensiva israeliană a cauzat moartea a peste 67.000 de palestinieni, conform Ministerului Sănătății din Gaza, cifre confirmate de ONU. Organizația internațională a declarat starea de foamete în unele zone ale teritoriului, aflat sub blocadă strictă, și acuză Israelul de genocid, acuzații respinse categoric de autoritățile israeliene.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

România pregătește scutul anti-dronă: echipamente noi de detecție vor fi livrate în 2027

Autoritățile analizează și alte programe de achiziții, inclusiv în cooperare cu state membre ale Uniunii Europene și NATO, pentru dezvoltarea unor sisteme comune de...

Băsescu acuză „blocaj constituțional” la Cotroceni: Statul se șubrezește încontinuu

Traian Băsescu a declarat că președintele nu poate condiționa formarea unui guvern, de existența unei majorități deja confirmate înaintea votului din ParlamentFostul președinte Traian...
Ultima oră
Pe aceeași temă