În ceea ce privește domeniile preferate de noii antreprenori, transporturile și activitățile de depozitare ocupă primul loc
Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate înregistrate în România a accelerat în prima jumătate a anului 2026, depășind nivelul din perioada similară a anului trecut. Datele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) arată că, între ianuarie și iunie, au fost raportate 74.953 de noi înmatriculări, cu 7,86% mai multe decât în primele șase luni din 2025, scrie Agerpres. Din totalul entităților nou create, 41.491 sunt societăți cu răspundere limitată (SRL), potrivit statisticilor ONRC.
Bucureștiul rămâne principalul pol antreprenorial al țării, cu 17.492 de înmatriculări în perioada analizată, în creștere cu 10,11% față de anul precedent. Capitala este urmată de județele Ilfov, cu 4.809 de noi înregistrări (+10,37%), Cluj – 3.689 (+9,50%), Timiș – 3.657 (+9,79%), Iași – 3.006 (+3,33%), Constanța – 2.887 (+24,28%) și Bihor – 2.463 (+6,58%).
La celălalt capăt al clasamentului se află județele cu cel mai redus număr de firme și entități nou înregistrate. Cele mai puține înmatriculări au fost consemnate în Covasna – 393 (+13,58%), Mehedinți – 467 (+1,97%), Teleorman – 469 (-6,57%), Tulcea – 470 (+1,51%) și Caraș-Severin – 523 (+9,19%). Cele mai spectaculoase creșteri au fost înregistrate în județele Călărași, unde numărul înmatriculărilor a urcat cu 37,45%, Buzău (+25,26%) și Giurgiu (+24,33%). În schimb, cele mai mari scăderi au fost raportate în Bacău (-9,02%), Teleorman (-6,57%) și Neamț (-5,71%).
În ceea ce privește domeniile preferate de noii antreprenori, transporturile și activitățile de depozitare ocupă primul loc, cu 12.609 înmatriculări, în creștere cu 6,36% față de perioada similară din 2025. Comerțul cu ridicata și amănuntul a atras 10.648 de noi entități, însă sectorul a înregistrat o scădere de 10,84%. Un avans important a fost consemnat în zona activităților profesionale, științifice și tehnice, unde s-au înregistrat 7.891 de noi înmatriculări, cu 15,87% mai multe decât anul trecut. Numai în luna iunie 2026 au fost înregistrate 11.265 de persoane fizice și juridice. Cele mai multe operațiuni au fost realizate în București (2.665), Ilfov (842), Cluj (564) și Timiș (520).
Datele ONRC indică astfel o revigorare a inițiativei antreprenoriale în prima parte a anului, însă cu diferențe importante între regiuni și domenii economice. Creșterea numărului de firme este concentrată în special în marile centre urbane, în timp ce unele județe continuă să aibă un ritm redus de apariție a unor noi afaceri.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube