Casa de modă italiană Giorgio Armani ar putea intra într-o nouă eră după dispariția fondatorului său. Potrivit testamentului lui Giorgio Armani, decedat săptămâna trecută la vârsta de 91 de ani, brandul pe care l-a construit timp de aproape cinci decenii ar trebui, treptat, vândut sau listat la bursă.
Documentul prevede vânzarea unei participații de 15% în termen de 18 luni, urmată, peste trei până la cinci ani, de cedarea a încă 30%–54,9% din acțiuni către același cumpărător. Ca alternativă, compania ar putea fi listată la bursă.
Prioritate pentru giganții de lux
Testamentul stipulează că prioritate la achiziție ar trebui să aibă grupuri precum LVMH, condus de Bernard Arnault, L’Oréal, sau EssilorLuxottica, partener comercial al brandului. Alte companii de modă și lux cu care Armani are relații comerciale ar putea, de asemenea, intra în discuție.
Fondazione Giorgio Armani rămâne garantul valorilor
Deși o parte din companie va fi vândută, Fondazione Giorgio Armani, creată în 2016 pentru a proteja principiile fondatorului, va deține permanent cel puțin 30% din capital. „Indiferent de structura adoptată, fundația nu va deține niciodată mai puțin de 30%”, a transmis comitetul executiv, care va căuta în perioada următoare un nou director general.
Familia și partenerul, la conducere pe termen scurt
Până la implementarea planului, deciziile vor fi luate de familia designerului și de partenerul său de-o viață, Leo Dell’Orco, șeful departamentului de modă masculină, sprijiniți de fundație. Moștenitorii direcți sunt sora lui Armani, Rosanna, și nepoții Silvana, Roberta și Andrea, toți implicați activ în conducerea casei de modă.
CITEȘTE ȘI – Emiratele Arabe Unite solicită convocarea ambasadorului Israelului pentru a condamna „atacul laș” din Qatar
Un imperiu global
Fondată în anii ’70 alături de Sergio Galeotti, Giorgio Armani SpA a ajuns să genereze 2,3 miliarde de euro venituri în 2024, extinzându-se dincolo de modă în hoteluri, restaurante, cluburi de noapte, cosmetice și chiar ciocolată sau flori.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.