22.8 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăȘtirile zileiModelul GPT-4.1 este acum disponibil în ChatGPT pentru utilizatorii care plătesc

Modelul GPT-4.1 este acum disponibil în ChatGPT pentru utilizatorii care plătesc

OpenAI a anunțat lansarea modelului său de vârf, GPT-4.1, în cadrul platformei ChatGPT. Noua versiune a modelului multimodal AI este disponibilă pentru toate categoriile de abonamente plătite – Plus, Pro și Team – și poate fi selectată din meniul derulant de alegere a modelului.

OpenAI lansează GPT-4.1 în ChatGPT: viteză, performanță și context extins

Utilizatorii cu conturi gratuite nu beneficiază momentan de această actualizare, însă OpenAI precizează că versiunile Enterprise și Edu vor primi acces „în săptămânile următoare”.

Totodată, GPT-4o mini, modelul lansat anterior ca alternativă eficientă și accesibilă, este înlocuit de GPT-4.1 mini, devenind noul model implicit pentru toți utilizatorii – inclusiv cei cu conturi gratuite. Abonații vor regăsi noul model direct în lista de opțiuni disponibile, notează The Verge.

Potrivit OpenAI, atât GPT-4.1, cât și GPT-4.1 mini sunt optimizate pentru sarcini de programare și interpretarea instrucțiunilor, oferind performanțe superioare în comparație cu versiunile anterioare, GPT-4o și GPT-4o mini.

CITEȘTE ȘI – TikTok lansează „AI Alive”, un nou instrument care transformă imagini în videoclipuri

Ambele modele suportă o fereastră de context extinsă la un milion de tokeni, permițând procesarea unor volume mult mai mari de text, imagini sau video într-un singur prompt – depășind cu mult limita de 128.000 de tokeni a GPT-4o.

CITEȘTE ȘI – AMD anunță un nou program de răscumpărare a acțiunilor în valoare de 6 miliarde de dolari

Pe lângă îmbunătățirile de viteză, GPT-4.1 este descris ca fiind mai eficient pentru sarcinile cotidiene de programare decât modelele OpenAI o3 și o4-mini, lansate în aprilie.

Modelul GPT-4.1 mini este deja disponibil pentru dezvoltatori încă din luna trecută, alături de varianta GPT-4.1 nano, cea mai compactă, rapidă și accesibilă versiune creată de OpenAI până în prezent. Totuși, GPT-4.1 nano nu a fost inclusă în actuala lansare pentru ChatGPT, iar OpenAI nu a oferit detalii clare despre când – sau dacă – va deveni accesibilă publicului larg în platformă.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Experții avertizează: Hackerii exploatează vulnerabilități critice din WordPress. Zeci de milioane de site-uri ar putea fi expuse

Mai multe companii de securitate cibernetică avertizează că hackeri exploatează activ două vulnerabilități critice descoperite recent în WordPress, cea mai populară platformă de administrare...

Captură de 38 de kilograme de canabis la graniță. Drogurile erau ascunse în plafonul unei autoutilitare

Captura a fost realizată în zona fostului Punct de Trecere a Frontierei Petea, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Satu MareUn bărbat de...

Scandal după finala Campionatului Mondial! Presa din Argentina atacă decizia FIFA

Jurnaliștii argentinieni au contestat decizia FIFA de a-i acorda lui Rodri premiul pentru cel mai bun jucător al Campionatului Mondial 2026.Finala Campionatului Mondial 2026...
Ultima oră
Pe aceeași temă